Nu știu câtă lume știe că până pe 4 decembrie, la Teatrul Țăndărică din București se desfăsoară Festivalul Internațional al teatrului de animație. Noi am fost deja la 3 spectacole și cel mai mult și cel mai mult ne-a plăcut Alice în Țara Minunilor. Deși spectacolul a durat o oră și vreo 1o minute, Maia a fost fascinată, a stat nemișcată sau s-a bucurat în gura mare, iar când am ajuns acasă s-a pus pe desenat personajele din poveste.

Despre mine, ce să spun, am zâmbit pe toată durata spectacolului, mi-au dat lacrimile de bucurie simțind energia celor de pe scenă și a copiilor care o primeau cu sufletele deschise, și am râs de-adevăratelea de iepurele alb care alerga disperat să ajungă… la regină în grădină.

 

 

Scenografia, meritul a trei artiști, Marian Sandu, Alice Barb și Gabriel Apostol, mi s-a părut foarte ingenioasă și plină de culoare.

Luminile absolut minunate, Anotimpurile lui Vivaldi perfect alese, adaptarea scenică pe înțelesul copiilor, interacțiunea actorilor cu copiii de neprețuit. Alice Barb este responsabilă de toate acestea, ea semnând versiunea scenică, regia artistică, ilustrația muzicală și light design.

Nu în ultimul rând, trebuie să spun că păpușile, realizate de Marian Sandu, sunt foarte frumoase, chiar dacă pe alocuri par a fi inspirate de personajele filmului Alice in Wonderland în regia lui Tim Burton.

 

 

sursa foto

Din păcate, la finalul spectacolului, spectatorii nu au avut niciun pic de respect pentru actorii de pe scenă și au început să se ridice în timp ce aceștia primeau premiul din partea juriului Festivalului. M-am uitat prin sală să văd dacă mai există părinți care stau pe locurile lor și își îndeamnă copiii să facă la fel, și din păcate, nu am văzut foarte mulți. Dar am văzut, nu eram singura :)

La fel s-a întâmplat și înainte de spectacol, în foaierul teatrului, unde avea loc lansarea unei cărți de povești pentru copii. Nu pot să îmi dau seama cum au reușit vorbitorii să fie coerenți și să transmită mesajul dorit, în timp ce două cucoane se apostrofau cu năduf, copiii urlau că vor umfi, strategic amplasați în hol, chiar la intrare, și restul de personaje pestrițe legau conversații care mai de care mai ”interesante”. În schimb, sunt absolut convinsă că cei enumerați mai sus, cred despre ei și despre copiii lor că sunt extrem de culți, civilizați, adevărate modele de urmat. Doar merg la teatru.