În fiecare an, luna iunie îmi amintește de liceu, de colegii mei pe care-i iubesc de nu mai pot, de profii care mi-au rămas în suflet chiar dacă nu mai sunt pe aici, de bucuria și detașarea cu care trăiam fiecare clipă. Anul acesta, se împlinesc 25 de ani de la terminarea liceului și chiar dacă, pentru unii, treaba asta poate suna îngrijorător, eu mă simt la fel de tânără :) Cu detașarea stau mai prost…

Zilele trecute, pe drumul către bazinul unde face Maia înot, am tot văzut mulți adolescenți de clasa aXIIa îmbrăcați în costumele de final de liceu. Și pe vremea noastră :) exista această tradiție, fiecare clasă avea uniforma ei de final de liceu, și nu vreau să par cârcotașă, dar pe bune, acu’ 25 de ani aveam mai multă imaginație, mai ales luând în considerare lipsa acută de … orice. Reviste de modă, nema, care primea câte o Burda cu tipare de prin Germania era șmecheră. Metraje se găseau, e adevărat, dar cele de calitate se găseau mai greu, pantofi, ce să mai spun, ne făceam pe comandă pe Lipscani, eu i-am făcut undeva pe lângă Facultatea de Drept, sau cine avea pile pe la magazine, se alegea cu vestiții Guban și era invidiată pe viață. Bijuterii, de la mama sau bunica, și mai era un magazin, care, sincer, nu-mi dau seama cum a rezistat până după Revoluție, în spatele Poliției Capitalei, al unei evreice în vârstă, elegantă și sofisticată, de unde ne cumpăram de la nasturi din lemn colorați până la cercei, brățări și tot felul de zdrăngănele. Doamna avea ceea ce acu’ s-ar numi magazin hand-made. Totul era făcut de mână, iar când intram înăuntru, ne lovea mirosul de vopsea, amestecat cu cel de lemn și dizolvant. Era un mic paradis colorat pentru noi, iar doamna ne dădea tot felul de sfaturi, ce dimensiune de nasturi se potrivește la tricotaje sau ce cercei să purtăm la rochia de la banchet :)

Revenind la costume, îmi amintesc cât ne-am agitat să fim cea mai tare clasă din liceu. Și fără supărare, chiar și acum sunt convinsă că am fost! Mai ales că la noi în clasă erau cei mai înalți și simpatici băieți, și cele mai frumoase și populare fete din liceu :)

COstumeFinalLiceuNu știu ce părere aveți voi, dar eu cred în continuare că eram super-tari! Costumele erau turcoaz :)

Banchetul l-am făcut la Snagov, nu mai știu cum se numește complexul, dar mai știu că avea o intrare frumoasă, avea restaurant, un hotel sau motel, unde am dormit sau fiecare ce-a făcut, what happens in Snagov, stays in Snagov :) știu că era o pajiște mare în preajmă, o plajă care dădea spre lac, și mai țin minte că lacul era plin de nuferi. Bine, mai țin minte și alte lucruri, dar nu știu dacă să vi le spun.

Ok … eram îndrăgostită varză, muci, mă întindeam pe jos numai când vorbea cineva despre el, mi se tăiau genunchii dacă mă privea în treacăt, iar dacă vorbea cu mine, mă topeam ca lumânarea :) Doamne, dacă mi-e dor de ceva până la durere, de asta mi-e dor! De senzația aia că rămâi fără aer, că lumea ta se prăbușește, că Universul poate să explodeze, dacă El nu mai e cu tine. Mi-e dor de complicitatea pe care o aveam atunci cu prietenii mei, fete sau băieți, cum contribuiam cu toții la fericirea unuia. Toți pentru unul și unul pentru toți! Cum Mână mă învăța ce să fac ca să mă “bage în seamă”, cum Gulie mă făcea să râd până mă durea burta ca să uit că în pauză, El nici nu s-a uitat la mine, cum Marius și Vali complotau în permanență ca eu să ajung cumva la petrecerea X sau să mergem cu D-ul la film sau mai știu eu unde. Cum, la petreceri, nicio fată nu rămânea nedansată căci Gavroche, Patraulea, Bobeică, Gubanu, Cornel, John, Adi, Biju sau Moldoveanu ne-nvărteau de ne rupeam pingelele și odată, era să dărâmăm tavanul peste vecinii de sub Gavroche :) Cum Bobeică era întotdeauna înarmat cu un aparat foto, iar noi, evident, făceam mișto de el, dar acum nu mai știm cum să-i mulțumim :)

Iar despre fete, ce să mai spun. Ina, Flavia, Moby și Mihaela mi-au ascultat toate of-urile, mi-au șters tone de lacrimi, justificate sau nu, m-au scos la amandine, mi-au citit sentimentele așternute pe diverse hârtii, hârtiuțe sau șervețele, pe care le am și acum, by the way, am conversat interminabil la telefon.

EuTrenSnagovAsta-s eu, în tren, pe drum spre Snagov, cel mai probabil cu gândul la El …

Sigur, aveam fiecare dintre noi un prieten cu care ne petreceam cel mai mult timp, dar cu toții eram o gașcă, mergeam peste tot împreună, chiuleam împreună, făceam totul împreună, eram uniți cum la adolescenții de acum nu am văzut asta. Făceam mișto grav unii de alții, dar nu se supăra nimeni pentru că știam că mișto-ul e de drag. Râdeam până ne lățeam la propriu pe jos sau pe bănci. Ne știam secretele și ne respectam intimitatea, știam totul unii despre alții, dar totul rămânea între noi. La petrecerile noastre, dansam ca nebunii, râdeam ca nebunii, ne distram ca nebunii. Cum iarăși, înțeleg că la adolescenții de acum nu se întâmplă. Dacă unul făcea vreo boacănă, nu-l dădea nimeni în vileag, mai bine muream toți decât să-l turnăm. Ca să înțelegeți legătura dintre noi, dau din casă, sper să nu se supere nimeni. După banchetul de la școală, ne-am adunat în clasa plină de flori, pentru că băieții ne aduseseră flori la toate fetele, și cum stăteam noi așa, emoționați și fericiți, ne-a cuprins o tristețe fantastică, ne-am luat în brațe și am început să plângem ca proștii :)

Am fost o gașcă pe cinste, iar asta se vede chiar și acum pentru că după 25 de ani, am rămas prieteni și de fiecare dată când ne întâlnim este exact ca-n liceu. Aceleași glume tâmpite la care râdem ca apucații, aceleași mișto-uri fără de care n-am mai fi noi, aceleași povești, aceleași sentimente, aceleași emoții.

TheGirlsl Fetele de la XII-C  împreună cu cel mai tare profesor ever, Andi Herescu

TheBoysBăieții de la XII-C

Orice amintire din liceu înseamnă și profesori. Pe unii dintre ei i-am înjurat MAXIM, așa cum era profa de română, Bărbiera, care atunci când ne dădea teză, stătea și scria pentru fiecare elev, pe o foaie de caiet, de exemplu, primul vers și ultimul vers dintr-un fragment din Scrisoarea a IIIa și ne punea să completăm versurile lipsă, apoi să analizăm fragmentul separat și în contextul întregii poezii. 35 de foi pe care scria cu stiloul, la fiecare teză. Mamă, ce-o mai înjuram! Dar până și cei mai răzvrătiți din clasă, acum îi mulțumesc cu respect și recunoștință.

BarbieraÎn mijloc, Doamna Bărbieru, profa de română, la banchetul de la Snagov, între Dna. Rotaru și profa de geografie

Îmi pare rău că nu am o poză cu Dna.Burgard, profa de franceză, elegantă și frumoasă, cu sprâncene perfecte și machiată impecabil, cea care ne aducea la ore un pick-ul și ne punea discuri cu Charles Aznavour, Edith Piaf, Dalida, Joe Dassin, iar apoi trebuia să transcriem versurile pe caiete. Așa au învățat franceza și cei mai îndărătnici dintre noi. Flavia ne spusese unul dintre prenumele doamnei, un nume de sfânt pe care l-am uitat, din păcate, dar nu era un sfânt mare, ca Maria sau Ioana :), și pe vreme aia sfinții nu se sărbătoreau, iar noi, în semn de prețuire, în fiecare an, de ziua de nume, alergam ca disperații să-i cumpărăm flori. Le primea emoționată, ne mângâia pe cap, iar noi ne p..am pe noi de bucurie.

Cârlăneasca, profa de chimie, la ora căreia nu lipsea niciun băiat pentru că doamna se urca pe prima bancă și picior peste picior, preda ce preda ea acolo. Băieții își pironeau privirea în picioarele ei perfecte, îmbrăcate în ciorapi de mătase, și sunt sigură că puneau pariuri dacă poartă sau nu portjartier :) Era înaltă, avea un corp foarte frumos, călca elegant pe pantofi cu tocuri înalte și făcea mereu glume cu noi, nu mi-o amintesc nervoasă, doar cu zâmbetul pe buze. Când aveam chimie ultimele ore, chiuleam toată clasa să ne ducem la film, dar nu cred că ne-a pedepsit vreodată.

CârlaneascaDoamna Cârlănescu, probabil corectându-ne tezele, în laboratorul de chimie

Liceul înseamnă și taberele la Costinești, unde aveam voie să facem ce ne trecea prin cap. Profu’ de sport, Necula, ne aduna pe toți în prima zi, ne spunea 2 lucruri, fetele să nu rămână gravide :), iar băieții să nu se îmbete și să facă balamuc sau să lase fete gravide :), apoi ne spunea că ne mai vedem în ultima zi de tabără.Ne dădea libertate totală, dar și responsabilitate totală. Nu ne-a controlat niciodată, noi eram cei care-l căutam pentru că era simpatic, râdeam cu el non-stop, ne povestea tot felul de lucruri, era de-al nostru. Dumnezeu să-l aibă în pază!

NeculaNecula, profu’ de sport, miștocar și cu sufletul cât China, în curtea liceului

Și ultimul, dar nu cel din urmă, Herescu, profu’ de fizică, cel care m-a pus să învăț diagrama fier-carbon, m-a scos la tablă s-o desenez, s-o explic în scris și oral, iar la final m-a întrebat dacă sunt sigură că este bine :) Și pentru că nu am fost sigură, am șters-o pe toată și am făcut-o din nou :) Iar el zâmbind, mi-a dat o lecție pe care n-am uitat-o nici acum… Oleasco, în viață trebuie să ai încredere în tine, să fii hotărâtă!

HerescuAndi Herescu, profu’ de fizică, într-o poză care-mi place foarte mult, la banchetul de la Snagov, unde ne-a purtat de grijă cu discreție și eleganță, fără să ne invadeze spațiul și fără să ne simțim în vreun fel judecați. Așa cum făcea mereu.

Probabil că nu vom face o mega-petrecere anul ăsta, la 25 de ani de la terminarea liceului, dar în mod sigur ne vom întâlni pe undeva, la vreo cârciumă, și vom sărbători în felul nostru. Aceleași glume tâmpite la care râdem ca apucații, aceleași mișto-uri fără de care n-am mai fi noi, aceleași povești, aceleași sentimente, aceleași emoții.

La mulți ani, clasa XII C, Liceul Geoge Coșbuc, Promoția 1988!

Mi-e dor de voi și abia aștept să ne vedem! Și pe voi, Biju și Dan!

Doar spuneți unde și când!