Author Archive


Alba-neagra

Azi noapte m-am trezit brusc cu o idee minunată pentru un post pe blog. Era ceva absolut senzaţional, la care cu siguranţă nu se mai gândise nimeni. Din păcate, nu am fost capabilă să mă dau jos din pat, iar carneţelul pe care îl ţineam mai demult pe noptieră a dispărut, prin urmare, m-am întors...

Mentă în păr

Mi-a plăcut atât de tare titlul comunicatului de presă, încât iată-l publicat pe site. Cu oarece modificări. Nu ştiu dacă am auzit vreo femeie care să recunoască faptul că are mătreaţă. Chiar şi cuvântul mătreaţă sună urât şi te face să te gândeşti la lucruri nu tocmai plăcute. Ei bine, sigur nu este pentru mine...

Evadare din gri

Săptămâna trecută, împreună cu alte jurnaliste de beauty, am fost invitate la Paris pentru lansarea internaţională a unei noi inovaţii în domeniul frumuseţii. Descoperirea aparţine Laboratoarelor Vichy şi o să povestesc despre ea într-un post viitor. Acum vreau să spun doar că Parisul este şi va rămâne una dintre destinaţiile mele preferate. Am avut noroc...

O dată în viaţă…

Fotografii: Cristian Radu …ai ocazia să cunoşti un „nas” adevărat. Iar eu am avut onoarea de a lua un interviu facetoface Monei Di Orio, creatoarea brandului cu acelaşi nume, la Elysee Maison des Parfums. A fost eleva lui Edmond Rudniska, marele „nas” care a creat Diorella, Dior-Dior, Diorissimo, Femme pentru Rochas, Eau d’ Hermes. A lucrat...

Pe bune, chiar aşa!

Ieri, când veneam de la grădi împreună cu Maia, m-a întrebat foarte serioasă şi uşor indignată. Mami, dar de ce nu ai vrut să ai şi tu o meserie?

Din categoria … eu ştiu

Fetiţa mea Maia are 5 ani şi 10 luni, cum îi place ei să spună, şi este mare expertă în cosmetice. Încearcă împreună cu mine tot ce primesc la redacţie spre testare. Cel mai mult o fascinează, în mod evident, parfumurile şi din păcate pentru cei din jur, le testează din abundenţă, că aşa se...

Frumuseţe la masculin

În ţara asta există foarte multe prejudecăţi şi idei preconcepute, una dintre ele fiind aceea că un bărbat care se îngrijeşte, adică foloseşte creme, penseta sau mai ştiu eu ce, este indiscutabil gay. Trecând peste faptul că a fi gay nu înseamnă că suferi de o boală contagioasă, ci doar că priveşti lucrurile în ansamblu...

Demachiere plăcută

De când mă ştiu, am o problemă cu demachiantele. Tenul meu este extrem de sensibil, iar pentru zona ochilor am nevoie de un produs foarte delicat care să nu mă facă să plâng. La propriu. Nu folosesc lapte demachiant, nu-mi place textura, am senzaţia că-mi lasă pielea încărcată şi grasă. Toată vara am folosit Loţiunea...

Despre Cranberries

Aseară am fost să la concertul Cranberries. Nu m-am dus cu aşteptări, m-am dus pur şi simplu. M-am întâlnit cu oameni pe care nu i-am mai văzut demult, din epoca de glorie a trupei, când eram mai tineri :p  şi dansam pe mese în Mash, şi ăla din Bucureşti, dar şi ăla din Vamă. Am...

No frizz

Ştiu că am scris de câte ori am avut ocazia despre această gamă, dar nu mă pot abţine. Părul meu este ondulat, dar din păcate, în ultimii ani nu s-a mai ondulat nici de frică. Cine mă cunoaşte, ştie că sunt foarte sceptică în ceea ce priveşte promisiunile pe care le fac produsele de beauty....

Cel mai frumos loc de pe Pământ

Este undeva unde ştiu doar eu şi încă cineva. Este acolo unde inima mea vrea să ajungă mereu şi de unde nu ar mai pleca niciodată. Este un loc magic, cum ar spune Maia, unde zboară cai cu aripi, înoată peşti argintii, unde norii se desenează după mintea ta, unde aerul miroase altfel, unde oamenii...

Nu m-a dus capul să zic altfel, aşa că … Hello

Aliquam vel ante eleifend nulla pretium sodales. Quisque pellentesque urna vitae enim vehicula luctus. Donec imperdiet, eros non pulvinar sagittis, ipsum lectus condimentum nibh, ut tempus urna leo eu urna. Quisque pulvinar pellentesque libero, sed adipiscing neque accumsan a.
 


Vino pe Facebook