…inlaturarea ganglionilor limfatici din axila

Text: Theo

Din momentul in care iti revii din anestezie poti incepe sa respiri. Oricum o faci, deci de ce sa nu o faci maximizand efectul oxigenului asupra intregului tau sistem.

Din momentul in care te poti ridica, sau chiar sta in sezut, poti sa incepi exercitii foarte usoare, fara sa te fortezi. Capacitatea de recuperare a oamenilor difera, deci poti incepe exercitiile dupa 3 zile de la operatie, dupa mai mult sau chiar mai putin. Nu trebuie sa fortezi bratul, dar nici sa te lasi absorbit complet de durere sau de frica de durere sau de imaginea dezolanta a mainii tale usor inerte. Incepe sa folosesti mana normal, cand te piepteni sau te imbraci.

Face bine sa iti creezi o rutina a exercitiului. Oricat ar fi de greu inceputul, dupa ce vei termina prima sesiune te vei simti mai bine. Dupa a 10, deja esti un pic alt om. Cel de dinainte. Incearca sa-ti gasesti orice motivatie ca sa mergi mai departe, chiar daca te simti sfarsita fizic sau psihic.

  1. RESPIRATIA diafragmatica/abdominala/pranica

Inspira adanc. La inceput s-ar putea sa simti o mica durere/senzatie de “tinere” in zona inciziei, dar cu timpul va trece. Inspira pe nas, umple doua treimi din plamani apoi urmatoarea treime, mareste volumul abdomenului, expira tot pe nas cu gura inchisa. In cazul respiraţiei abdominale, evident, aerul nu intră în abdomen în timpul respiraţiei – ar fi o imposibilitate anatomică. Pur şi simplu înseamnă că, în timp ce respiri, îţi extinzi muşchii abdominali frontali şi laterali de sub cutia toracică pentru a permite diafragmei să se relaxeze şi să se lase uşor în jos.

Avantajele respiraţiei diafragmice 
Aceasta imbunatateste functionarea sistemului de eliminare a reziduurilor organice. In timpul efectuării respiraţiei pranice, diafragma ţi se relaxează şi capătă o rază de mişcare mai mare decât atunci când respiri într-un mod mai superficial. Ea se mişcă mai în jos în abdomen în timpul inspiraţiei şi mai în sus în cutia toracică, în timpul expiraţiei. Mişcarea de sus în jos a diafragmei creează o mai mare presiune intratoracică negativă, efectul de absorbţie ce trage lichidul limfatic din abdomen şi pelvis în piept, unde se scurge în canalul toracic. De acolo curge în una dintre venele majore ce trece de la braţ spre piept şi intră din nou în fluxul sanguin, circulând spre organe precum ficatul, splina şi plămânii, pentru a le curăţa.

Acest tip de respiratie ajută la procesul de mişcare a limfei prin organe, astfel: 

  • se imbunatateste semnificativ capacitatea de dezintoxicare a corpului
  • se dreneaza limfa
  • se imbunatateste functionarea sistemului cardio-vascular cu toate plusurile ce deriva din aceasta.

2. DRENAJ LIMFATIC – se realizeaza prin masajul foarte lent, usor dar ferm al mainii intotdeauna intr-o singura directie (dinspre incheietura catre umar) fara a se insista obsesiv pe anumite zone. Masajul se poate face cu ulei de masaj/crema fara parabeni sau chiar Lioton (ajuta sa te masezi din cand in cand). Ideal este sa iti arate un specialist, dar daca nu, la un moment dat vei simti exact cum aduni/misti limfa si cum sa o conduci usor. Odata ce limfa ajunge in partea de sus trebuie condusa cu miscari usoare catre zonele unde mai exista ganglioni limfatici (capul pieptului, de ex). De-acolo se descurca J

E important sa incepi in primele zile dupa operatie. La inceput, pana se obisnuieste organismul cu noua stare de fapte, se recomanda drenaj de cel putin 2-3 ori pe saptamana, dar dupa ce mana se recupereaza, se poate reduce la o singura data pe saptamana. Oricum, masajul usor al mainii poate fi facut si zilnic, daca simti ca ai facut activitati care au solicitat-o sau a fost statica prea mult timp.

Dupa ce sunt scoase firele, se recomanda si masajul cicatricilor cu crema de galbenele, astfel incat pielea sa redevina elastica.

3. MISCARE/EXERCITII FIZICE

Orice tip de miscare este important. Mai jos sunt cateva exemple.

Miscarea circulara a umerilor – stai in sezut si rulezi circular umerii in fata de 5/10 ori si apoi repeti miscarea in sens opus. Nu uita sa respiri si nu forta. Daca poti doar de 3 ori in prima zi, vei incerca a doua zi sa ajungi la 5. Ajuta sa iti stabilesti tinte usor de atins.

Miscare cu “aripi” – exercitiul se poate face atat in picioare, cat si in sezut, chiar si dupa o zi de la operatie. Impreuneaza mainile in dreptul pieptului si ridica coatele cat poti de mult. Repeta de 10 ori. Dupa o vreme vei reusi sa ajungi cu ele paralel cu pamantul.

Deseneaza cercuri – este un exercitiu ce se poate face din prima zi dupa operatie. Stai in picioare cu picioarele usor departate, nu mai mult decat bazinul. Ridica mana afectata paralel cu pamantul sau atat cat poti si incepe sa faci cercuri cu ea intai intr-o directie, apoi in cealalta. Repeta miscarea de 10 ori. Daca te simti obosit inainte de 10, te poti opri. Incearca sa tii cotul cat mai drept. Daca la inceput raza cercului va fi mica, pe masura ce exersezi vei reusi sa faci cercuri mari.

Exercitiul W – ridica bratele in laterat si flexeaza-le din cot astfel incat sa creeze forma unui W. Trage din brate si umeri usor spre spate apoi revin-o la pozitia initiala. Repeta de 10 ori.

Exercitiul cu mainile la spate – In picioare sau in sezut, du mainile la spate si pozitioneaza-le la baza coloanei (poti prinde incheietura unei maini cu cealata). Ridica usor pe linia coloanei, cat poti de mult. Stai un minut in pozitia cea mai de sus la care ajungi apoi coboara usor de unde ai pornit. Repeta de 10 ori.

Exercitiul “hai sa gadilam peretii”- Te pozitionezi cu fata, in dreptul unui perete, la aprox. 15 cm de acesta. Ridica mainile in dreptul pieptului si pune palmele pe perete. Foloseste mana neafectata si urca cu ea pe perete cat poti de mult. Pune un semn ca sa marchezi exact locul. Revin-o si incepe sa urci cu ambele maini, folosindu-te de degete ca si cand ai gadila peretele. Revin-o in acelasi mod la pozitia initiala. Repeta de 10 ori. In prima faza vei putea sa urci doar cativa cm, dar, ulterior vei reusi sa ajungi la inaltimea maxima. Puneti de fiecare data semn pana unde ai ajuns si incearca data urmatoare sa depasesti limita anterioara.

Acelasi exercitiu se va face si din lateral – te pozitionezi perpendicular pe perete si urci/cobori cu o singura mana.

Principalele informatii le-am gasit aici:

https://www.mskcc.org/cancer-care/patient-education/exercises-after-breast-surgery

http://www.amazon.com/Breast-Cancer-Survivors-Fitness-Plan/dp/0071465782

https://www.youtube.com/watch?v=pNBAIGdelO0

http://y4c.com/

Aceste informatii pot fi completate oricand de oameni care au trecut prin asa ceva si au avut o alta perspectiva a lucrurilor.

Continua sa faci exercitii si drenaj limfatic si dupa ce mana ajunge la parametrii de dinainte de operatie. De principiu, in 3-4 saptamani de la operatie vei putea sa iti ridici mana deasupra capului. Si da, asta poate fi o mare realizare.

Oricum, este important sa continui, mai ales in cazul in care urmeaza chimio si/sau radioterapie. Si acestea sunt doua etape despre care, cu siguranta mi-ar fi placut sa stiu mai multe informatii inainte, pentru a ma pregati cumva. Dar ma voi lamuri.

Theo, 40 de ani

in plin proces de cunoastere a efectelor primare si secundare ale inlaturarii ganglioni limfatici si nu numai

***

Din păcate, nu am reușit să încarc imaginile care ilustrează exercițiile, dar revin cu o altă postare, an cazul în care reușesc. Oricum, desenele se găsesc aici. 

foto