Astăzi, la IKEA, cu fii-mea. Mergem să mâncăm și ne asezăm cu tăvile la foișorul ăla roșu din mijlocul restaurantului, cu tot felul de jocuri pentru copii înăuntru. Mâncăm în liniște, semn că era moartă de foame, dar și că vrea să savureze piureul pe deplin, cu toate simțurile. În locul de joacă, câțiva copii par că se joacă. Fii-mea se uită la ei în tăcere, cu gura plină ochi de piure. Îi analizează pe fiecare în parte, are acest talent de a se holba la oameni, ea zice că nu se holbează, cică doar vrea să-i vadă mai bine și se uită atent. Copiii se tăvălesc, se joacă pe jos, se ceartă pe jucării, fii-mea cu piureul. La un moment dat, se grăbește să înghită bulgărele de piure și zice … mami, copiii ăștia nu s-ar uita în sus să vadă steluțele, ce frumoase sunt și cum strălucesc! Se ridică, se duce între copii și fără o vorbă, se întinde pe jos, pe spate și se pune pe privit stelele. Unul dintre copii, un băiețel, se întinde și el lângă ea și privește în aceeași direcție. Se prinde că sunt stele acolo și se bucură zgomotos. Celălalt copil, o fetiță, se întinde și ea curioasă, dar intervine grijuliu tatăl și o ridică rapid în picioare, că se murdărește. A mea și băiețelul rămân la pământ, privesc fetița care pleacă blazată către tată, și se întorc la treaba lor. Zâmbesc mulțumiți.

foto: Vincent van Gogh Starry Night

Mi-ar plăcea să pot vedea ce este în mintea lor. În secunda următoare, mă întreb dacă suedezii sunt atât de departe pentru că nu au uitat să privească stelele și pentru că, așa cum spunea o reclamă, murdărirea este bună, iar copiii lor au voie să privească stelele chiar dacă se tăvălesc pe jos.