… de la Dior. Înainte de a vă spune despre colecția de machiaj a sezonului, trebuie să vă povestesc despre relația mea cu Dior. Ei bine, a început atunci când i-am auzit numele, nu știu de ce, dar avea o rezonanță cunoscută pentru urechile mele. Apoi, când am început să lucrez la Pro Fashion, birou de stil și ulterior, prima emisiune de modă din această țară, difuzată la ProTv pentru cei care nu mai țin minte, Cristian Crisbășan, pe atunci șeful meu, m-a pus să traduc un dicționar de modă. Poate că lumea o să se întrebe de ce m-a pus să fac asta. Păi, pentru că, nu-i așa, atunci când lucrezi la un birou de stil trebuie să știi cu ce se mănâncă moda, stilul, designerii, diversele curente etc. Când am ajuns la litera D, am primit la tradus o altă carte, de data asta despre Christian Dior. Și pentru că era în plan ca pe lângă emisiunea de modă și stil, să edităm și o revistă, Crisbășan m-a pus să scriu un articol despre Dior. Am lucrat la el cu o minuțiozitate de ceasornicar, l-am editat și răseditat, l-am citit și răscitit, chiar și acum îmi amintesc pasaje din el. Din nefericire, revista nu s-a mai făcut din cauza faptului că piața nu era pregătită pentru un astfel de produs, nici acum nu este, zic eu, și articolul, mai exact primul meu articol ever, a rămas nepublicat. Acum se află într-o cutie pe care scrie Memories și îl mai scot din când în când, îl privesc, ating hârtia ușor îngălbenită și îl simt. De atunci, Dior este și va fi pe vecie, vorba Maiei, în inima mea 🙂

Colecția primăverii este o celebrare a grădinii pline de trandafiri din curtea casei sale de la Granville, flori pe care Dior le-a iubit și îngrijit cu pasiune, dar și a bucuriei cu care designerul dădea petreceri renumite la vremea aceea, cunoscute sub numele Grand Balls of the Century.

Tyen, Make-up Design Director la Dior, a creat Colecția Garden Party, inspirat fiind de acest univers plin de culoare, arome, senzații și libertate absolută. Vedeta colecției este Dior Garden Clutch, un adevărat obiect de design, disponibil în două armonii de culori: Milly Garden, un omagiu adus casei de la ţară a creatorului de modă, și Granville Garden, grădina de trandafiri de pe stâncile normande atât de iubită de creator.

 

Legendara paletă 5 Couleurs este reinventată într-o nouă ediţie încântătoare, cu trandafiri ce par a fi brodaţi pe suprafaţa catfelată a fardurilor de pleoape. Și această paletă, Garden Edition este disponibilă tot în 2 armonii de culori, Garden Pastel cu tonuri de roz pal, galben unt și verde strălucitor, și Garden Roses în nuanțe puternice de roz, violet de Parma și argintiu.

  

Lacuri de unghii sunt asortate cu nuanțele colecției și pot să spun că, probabil este previzibil, m-am îndrăgostit de nuanța verde crud. Bine, nici cea mov intens nu m-ar deranja.

                                                          

Dar, trebuie să știți un amănunt esențial. Lacuri de unghii nu numai că au aceste culori fabuloase, dar sunt parfumate 🙂 Vaporii ameţitori cu miros de trandafiri sunt o invitație directă la o călătorie în timp și spațiu, iar nuanțele pline de viață te invită la cea mai mare petrecere a verii. Dior Garden Party. Enjoy!