Am recitit de dimineață, la cafea, un articol care povestește despre izolarea familiilor cu copii și a copiilor în contextul societății minunat de tolerante în care trăim cu toții, și sunt total de acord cu autoarea lui. Nu am avut nicio reacție până acum pentru că mi se pare că în țara asta te lupți aiurea cu morile de vânt, mi se pare inutil aproape orice. Mulți oameni din țara asta fac copii pentru că așa trebuie, pentru că după ce ai o carieră sau un job ok, te-ai căsătorit și ai unde să stai, pasul obligatoriu este să faci copii. Unii mai fac copii și ca să-și păstreze partenerul, pentru că vecinu’ are 2 copii, tre’ să facem și noi, că așa vrea bărbatu’ sau așa a vrut nevasta sau soacra sau mama. Am mai auzit și  … am făcut un copil, asta e, ce să fac, trebuia. Nu cred că sunt foarte mulți cei care fac copii pentru că așa simt, și de aici apar și comportamentele lor ulterioare.

Noi nu am avut cu cine să o lăsăm pe Maia, prin urmare am cărat-o cu noi peste tot, fie la petreceri și plecam devreme, aproape doar făceam act de prezență, fie la cumpărături, restaurant, terasă, vacanțe etc. Aproape întotdeauna ne-am lovit de priviri dezaprobatoare, de comentarii răutăcioase adresate nouă sau copilului. O vreme am primit invitații la petreceri, dar mergeam invariabil cu Maia, așa că, după o vreme, nu am mai fost invitați decât la petreceri pentru copii :) La restaurante, pentru că Maia este foarte simpatică, trebuie să recunosc că ne-am bucurat de atenția personalului, dar majoritatea celorlalți clienți ne-a privit cu dispreț. Nu o dată am auzit de la diverși cunoscuți ” … dar trebuie să faceți ceva cu copilul, nu se poate să-l luați peste tot, voi cum vă relaxați?… Ce să facem? Să-l legăm de pat? Să-l închidem în casă cu televizorul? “Angajați, frate, pe cineva să stea cu ea … ” dar ce te faci dacă nu poți să plătești o bonă, așa cum sunt o mulțime de familii din țara asta? “Duceți-o la bunică-sa…”, dar bunica muncește încă sau nu poate pur și simplu să stea cu ea când avem noi chef. ” N-ai dragă,  și tu o prietenă la care s-o lași? “, nu, n-am, pentru că prietenele mele fie au deja 2 copii și au treabă până peste cap, fie sunt singure și muncesc pe rupte.

Plus că ne face plăcere să ne petrecem timpul împreună cu ea!

Desen executat de Maia într-un loc public, expus apoi de către proprietarii locului

Când am fost prima dată cu Maia în străinătate, am fost la bulgari, la mare. Toată lumea era child friendly, poate că era normal, majoritatea turiștilor era cu copiii din dotare în vacanță. Apoi, am fost în Austria, și în prima seară când am ieșit la un restaurant, am stat cu inima cât un purice să nu ne zică oamenii ceva pentru că Maia este foarte comunicativă și plimbăreață. Ei bine, ne-au zâmbit imediat ce ne-au văzut, și ne-au adus împreună cu meniurile o cutie de lemn plină cu cuburi, creioane colorate, caiete de colorat și alte jucării. Maia a fost atât de încântată, încât nu s-a mișcat de la masă decât să se cațere pe pernele canapelei pe care stăteam și să privească piscina ce se vedea pe geamurile restaurantului. La fel s-a întâmplat și în Franța, iar în Grecia unde ne petrecem vacanțele, chiar din primele zile a văzut toate bucătăriile restaurantelor pe unde am umblat, a ajutat la curățat mese sau adus diverse la masă, s-a împrietenit cu toți barmanii, chelnerii și bucătarii de pe lungimea plajei unde stăteam la soare. Nu i-a spus nimeni dă-te mai încolo, nu s-a supărat nimeni când a intrat în bucătărie să vadă cum arată bucătarul, nu s-a încruntat nimeni când a vărsat paharele de suc de portocale sau când a împrăștiat “chipsurii” pe jos. A făcut curat împreună cu băieții care administrau plaja sau a spălat vase în barul la care ne petreceam aproape tot timpul. Și de aceea nu pot să mă întreb de ce la noi în țara asta, copiii deranjează orice ar face? De ce aici sunt tratați de parcă nu ar fi oameni? Și până la urmă, de ce se mai fac copii în țara asta, dacă ei tot nu fac decât dezastre, produc nervozitate, agitație sau mai știu eu ce neajunsuri?

Nu văd de ce să nu mai ies din casă pentru că am copil. De curând, am fost cu o prietenă la un restaurant, restaurant unde se mănâncă bine și unde aș fi ieșit cu cea mai mare plăcere până atunci, iar pe ultima pagină a meniului era un mesaj care suna cam așa, nu pot să redau chiar exact. “Sunteți așteptați cu plăcere în restaurantul nostru împreună cu copiii dvs, dar vă rugăm să îi țineți sub control, la masă, fără să-i deranjeze pe ceilalți clienți”. Îmi pare rău, dar din acea zi, nu mai calc acolo. Și o să vă spun și de ce. La o masă de lângă noi, erau vreo 10 persoane care vorbeau în gura mare despre ce minunați sunt ei, râdeau cât îi ținea gura la niște glume de autobază pe care deși nu ne-am dorit, le-am ascultat. Bărbații își etalau în gura mare cunoștințele despre telefoane, mașini și afaceri, iar femeile strigau una la alta peste capul celorlalți ce rochițe minunate și-au cumpărat lately sau în ce vacanță exotică plănuiesc să meargă. Nu mai spun de faptul că doi bărbați s-au lăfăit nesimțit pe scaunele de lângă mine, iar eu am fost nevoită să mă tot retrag până am ajuns să mă împrietenesc cu gardul viu. La o altă masă, tot un grup vesel, cu aceleași manifestări deranjante. Nu le-a spus nimeni nimic. Niciun membru al personalului nu le-a atras atenția că deranjează. Au folosit toate cuvintele obscene posibile, dar nu le-a zis nimeni nimic. În schimb, în spatele prietenei mele, era o masă la care se afla o familie, mama, tata și fetița lor de vreo 6 ani. Copilul s-a mișcat ca un fulg printre mese și s-a jucat în liniște la fântâna din curte. Nu prea am auzit-o vorbind. De fiecare dată când zicea ceva, mama sau tata îi spunea să vorbescă încet să nu deranjeze pe cei din jur. A mâncat cu capul în farfurie de parcă era vinovată de ceva. A cântat florilor din ghivece în șoaptă, apoi s-a așezat la masă smerită. De ce copilul trebuie să fie ținut sub control ca să nu-i deranjeze pe cei din jur, în schimb toți ceilalți au voie să se poarte ca mai sus? De ce pe ultima pagină din meniu nu scrie că nu sunt permise comportamentele adulților cum ar fi înjurăturile, lăbărțatul pe scaune, glumele porcoase spuse în gura mare?

Copilul meu este om, prin urmare are aceleași drepturi ca și adulții “civilizați” de mai sus. Copilul meu și toți copiii din țara asta au dreptul la opinii, la păreri, au dreptul să vorbească cu cine au chef, au dreptul să meargă în orice loc public își doresc pentru că cineva plătește deci este sunt clienți perfect valabili. Copiii sunt oameni, prin urmare au drepturi!

Iar dacă mai sunt persoane care nu știu acest lucru, le anunț pe această cale că România adoptat Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001) și le invit să citească aici și aici. Și le mai spun că există chiar un site numit drepturilecopiilor.ro, iar aici găsesc tot ce trebuie să știe legat de subiect.