Avanpremiera expoziției Lucrări de copil de la Ideasinaglass a fost un succes, zic eu. Copiii și-au prezentat lucrările cu gesturi ample, mai puțin fii-mea, apoi s-au fugărit regulamentar, s-au îndesat cu bunătățile de pe mese, și-au declarat plini de pasiune unii altora sentimentele și, neștiind care este treaba cu celebritățile culturale ale epocii, l-au ignorat cu mare nonșalanță pe dl. Andrei Pleșu prezent la eveniment.

Cum era de așteptat, evenimentul a fost unul atipic. Adică organizatorii nu au aliniat copiii în fața lucrărilor, dacă se poate în scara măgarului, nu i-au pus să zică și ei două vorbe despre lucrări că așa se face, n-a ținut nimeni vreun discurs mirobolant și plictisitor, n-a venit nicio televiziune. Deși, sincer, era frumos dacă venea pentru că expoziția chiar ar fi fost o știre de difuzat.

Mesajele de întâmpinare ale copiilor de la cursul de graffiti, pe peretele casei, chiar la intrarea în curte

Tot în curte, pe mâna stângă, lucrările copiilor de la Modelaj; pisica-fără-coadă-ce-șade-pe fotoliu este creația Ilincăi, prietena Maiei, iar undeva în drepta-spate, delfinul-cu-față-de-cuirasat este al Maiei

La intrare, farfuriile pictate de copii la Atelierul de creație, foarte colorate și vesele

Lucrarea Maiei … “te-am făcut pe tine, mami” 🙂

Lucrări de copil, cu temă marină

Portretele Anei și personajele fantastice ale lui Andrei

Lumea văzută de copii și personajele care o populează, reale sau imaginare, adică tot reale 🙂

O parte din gașca veselo-creativă a lui Mihai Pleșu cu tot cu Mihai

Maiei îi place atât de mult la Ideasinaglass încât ar sta acolo non-stop. Și … mami, dacă Mihai se mută și face cursurile în altă parte, eu mă duc după el, vreau să fac toate cursurile numai cu Mihai. Mami, Mihai face și pian?

Faceți o vizită la Ideasinaglass, e păcat să nu simțiți și voi atmosfera de acolo. Dacă vă bântuie inspirația, nu-i problemă, fie copil, fie adult, toată lumea este bine primită și se poate exprima creativ. Dacă nu simțiți fiorul artistic, iar nu-i problemă. Puteți să stați în grădină și să savurați un ceai, o cafea sau o limonadă proaspătă, iar dacă vă atașați amarnic de gustul lor, mă repet, nu-i problemă. Găsiți să cumpărați ceaiul sau cafeaua care v-a înrobit simțurile chiar acolo, la Ideasinaglass.

Imaginile alea mai nasoale sunt realizate de mine, iar alea frumoase de fotograful Cristian Radu, căruia îi mulțumesc pentru prezență și altele.

Și cum ar semna Maia …

v-am pupat, inimioară, fluturaș 🙂