Doamnelor și domnișoarelor, dacă v-ați plictisit cumva de eye-liner-ului trasat savant la rădăcina genelor, vă anunț că Peggy Sage a spart monotonia și a creat o colecție de Eye Jewels, ornamente adezive care înfrumusețează machiajul pleoapelor.

Fraților sau mai bine zis, măi surorilor, poate că sunt eu bătrână și îmi tremură mâinile, dar n-aș putea să-mi înfrumusețez pleoapele cu așa ceva, neam. În primul rând, dacă m-ar vedea prietenii mei ar zice că trec prin vreo criză existențială, soțul meu ar rămâne puțin fără vorbe, deși el mă iubește și rasă-n cap, sper adică, iar procesul de aplicare ar dura ore întregi. În schimb, sunt sigură că Maia ar zice că sunt absolut minunată și sclipitoare. Nu știu dacă toate fetițele trec prin etapa sclipitoare, dar Maia este ca o coțofană, tot ce sclipește își dorește 🙂 Nici nu mă gândesc să-i arăt aceste podoabe pentru că în mod sigur nu mai scap și trebuie să i le cumpăr. În al doilea rând, mama mea mi-a spus ceva pe la 20 de ani atunci când a sesizat dorința mea de împopoțonare manifestată prin tot felul de funde legate pe cap, smacuri excesiv de ciclam și cercei strălucitori. Mi-a zis așa … mami, tot ce te rog este ca la 40 de ani să nu-ți legi fundițe colorate prin păr și să porți lameuri 🙂 Mă rog, erau anii ’80, colorați și strălucitori la maxim, i-am spus că așa o să fac, deși nu eram prea sigură că-mi va reuși 🙂

Peggy Sage zice că sunt bijuterii speciale, frumoase, cu modele simple sau sofisticate, care dau un aspect strălucitor machiajului ochilor. Se folosesc foarte ușor, adică se aplică la baza genelor pentru un efect de eyeliner sau la nivelul pliului pleoapei, în funcție de preferințe, și pot fi aplicate cu sau fără machiaj. Când le scoateți, este bine să le înlăturați cu grijă dinspre exteriorul ochiului spre interior. Nici nu costă mult, 9,10 lei setul, mai că aș încerca și eu, dar cum ies destul de rar seara, atunci când s-ar potrivi un astfel de machiaj, îmi imaginez cum ar fi să mă duc la școală să iau copilul și să sclipesc swarovskian printre părinți, bunici și profesoare 🙂 Sunt sigură că aș primi doar priviri admirative 🙂 Sau decât priviri admirative, cum ar spune un cadru didactic apropiat.