Asociaţia Arta nu muşcă lansează duminică, 16 septembrie, de Zilele Bucureștiului, declaraţia cultural-artistică Muzică clasică la metrou.

Evenimentul se dorește a fi un adevărat spectacol de sunete și note muzicale, creat de tineri artiști, în cadrul a 28 de recitaluri antrenante pentru publicul larg. Timp de o săptămână, în fiecare zi, la ora la care metroul bucureștean este plin ochi de oameni, 4 stații de metrou se vor transforma în săli de spectacol.

Am ales să scriu despre acest eveniment pentru că, din păcate, muzica clasică aproape că a dispărut din preocupările adulților, prin urmare, copiii nu au unde și cum să intre în contact cu minunăția și bogăția de emoții provocate de audiția unei piese clasice. Pe vremea când eram în școala primară, aveam o oră de muzică pe săptămână în care învățam notele muzicale, câte puțin din istoria muzicii, câte puțin despre compozitori și ascultam aproape în fiecare oră bucăți muzicale clasice, accesibile urechilor noastre de copii, de la Mozart până la Beethoven și Bach. Când eram în liceu, prietenul meu Andrei avea abonament la Ateneul Român, joia, așa că mergeam împreună și ascultam orice era în program. În gimnaziu, mergeam destul de des la Opera Română, unde am văzut, printre altele, Spărgătorul de nuci și-mi amintesc cum am stat nemișcată în scaun și fără cuvinte chiar și în pauză.Tot pe vrema liceului, aveam colecție de discuri de vinil cu muzică clasică, o mai am și acum, și făceam schimb de discuri între noi, colegii de clasă. Prima mea iubire are ca fundal sonor Poloneza lui Chopin și Anotimpurile lui Vivaldi pentru că iubitul meu a găsit de cuviință să mă cucerească pe acordurile muzicii clasice și vă spun sincer, m-a cucerit definitiv și irevocabil. Chiar și acum când le ascult, primele imagini care-mi apar în minte sunt plimbările noastre la Muzeul Satului, prin frunzele uscate, sau cele din Herăstrău, prin ploaie 🙂

Din păcate, acum, educația muzicală se poate face cel mult acasă, la școală la Maia, de exemplu, în pauză muzica ce tâșnește din difuzoare este modernă, să-i spunem așa, iar despre ora de muzică n-am auzit prea multe de la ea. La grădiniță însă, în timpul mesei sau când se jucau, ascultau muzică clasică, în surdină, un fond sonor abia perceptibil, aproape subliminal. În felul ăsta, Maia m-a surprins pe la 5 ani fredonând cu mare acuratețe Anotimpurile, iar acum recunoaște fiecare anotimp în parte, preferatul ei fiind Primăvara, și le ascultăm pe repeat în mașină.

Concluzia introducerii mele ușor lungi este că într-adevăr, Arta nu mușcă, iar muzica clasică nu poate face decât bine, lucru demonstrat și de studiile de specialitate. În România, primele studii de muzicoterapie au fost realizate de profesorul Iamandescu, în cadrul catedrei de Psihologie Medicală şi Psihosomatică a UMF „Carol Davila“ din Bucureşti. Pentru că știu că unii oamenii au nevoie de date probate științific, redau un citat dintr-un interviu publicat în Adevărul:  “S-a dovedit că piesele din repertoriul clasic şi romantic activează cel mai mult creierul. Chiar dacă există aşa-numita muzică preferată (unul vrea romanţe, unul vrea rock), există tomografia cu emisie de pozitroni care arată cum muzica lui Mozart activează 99%-100% din scoarţa cerebrală. Şi, în general, muzica simfonică şi de cameră activează creierul în proporţie de 90%, spre deosebire de muzica uşoară sau tangoul, de exemplu, care activează creierul în proporţie de 50%”. Citiți restul aici, este foarte interesant interviul.

Evenimentul se va desfăşura pe parcursul unei întregi săptămâni,  între 16-22 septembrie, în intervalul 18.30-19.30, în 4 stații de metrou: P-ța Unirii, P-ța Universității, P-ța Victoriei, Eroilor.

Vă las cu Chopin și al lui Walz, una dintre piesele mele preferate, în interpretarea unui magician al clapelor, Arthur Rubinstein.

Ne vedem la metrou!

featured image