Fiecare lansare de produs are farmecul ei, fiecare agenție se străduiește ca evenimentul organizat de ea să fie cel mai cel, dar fetele de la 2ActivePR, asta e, trebuie să spun, au una dintre cele mai creative echipe. De fiecare dată găsesc câte ceva proaspăt și nemaifăcutpânăatunci cu care ne surpind în modul cel mai plăcut. Ce-au făcut de data asta? Au luat o cutie din carton imprimat cu flori vintage, deși cred că Ramona Barbu a stat și a bricolat fiecare cutie în parte, nu le-a cumpărat gata făcute, au pus înăuntru toate noutățile colorate lansate de brandurile de machiaj Coty, Rimmel, Astor și Miss Sporty, și peste toate astea, au ghemotocit niște fundițe colorate, un tricou alb și niște lipici pentru textile. Apoi, ne-au informat că trebuie să facem ceva creativ cu tricoul și fundițele, Mirela Vescan, make-up artist Rimmel London, alege cele mai cele 3 tricouri, iar câștigătoarele primesc un cadou delicios, așa scria în mail. Eu m-am gândit la un tort colorat, cu fructe proaspete sau la niște înghețate colorate cu frișcă multă, na, fiecare la ce l-a dus capul.

Când i-am spus Maiei ce trebuie să fac, a lăsat baltă ce făcea și a zis că face ea tricoul, are o idee minunată. Bine, zic, ce faci? Păi, ce mai este în cutie? Ah, rujuri, oje, uau, și rimel. Uau, facem o fată. Facem așa un cap, îi facem buzele cu ruj, ochii cu rimel și facem și niște mâini și pictăm unghiile. Mă trezesc și eu vorbind, și zic: n-avem unde să mai facem mâini, mami, facem doar cap. Bine, dacă zici tu, dar avem loc și de mâini. Da’, dacă tu vrei fără mâini … Făceam unghiile cu ojă, da’ asta e, dacă tu nu vrei mâini… Și nici n-o să câștigăm dacă n-are mâini, doar d-aia a trimis Ramona oje ca să facem mâini. Bine, cedez eu, facem mâini. Bine, da fă-le tu că mie nu-mi ies, io doar le colorez. Da’, io fac fața și buzele, că tu nu știi să le faci, și dăm fata cu rimel la ochi. Și părul îl facem din fundițele astea portocalii, adică io-ți arăt și tu faci, că mă duc afară, că a venit Tea. Hai, lucrează, că vin și-ți spun ce să mai faci. Când am terminat, a zis plină de mândrie: măi, mami, e clar, noi o să câștigăm, nimeni nu s-a gândit la asta, să vezi tu.

Iată rezultatul muncii de echipă, Maia și mami …

Tricoul nostru a fost unul dintre cele câștigătoare, evident i-am spus Maiei că a ieșit pe locul I, iar mailul cu anunțul câștigătorilor pe care l-am primit de la fete m-a ajutat, prima imagine atașată era cu tricoul nostru 🙂

Cadoul pe care l-am primit nu este delicios în sensul în care am fantasmat eu, ci delicios în sensul că este foarte tare și neașteptat și colorat și sigur n-o să pun mâna pe el prea des, deja am fost anunțată că este premiul ei, al Maiei 🙂

Premiul nostru – aparat foto de la Lomography.ro

Și dacă doriți să vă faceți propriul tricou și aveți nevoie de tips-uri, iată-le mai jos:

– pentru contur am folosit carioca specială pentru textile

– pentru unghii am folosit lacurile 60 Seconds Rimmel London cu uscare rapidă, într-o nouă versiune îmbunătăţită. Sunt disponibile în 41 nuanțe, dintre care 17 în întregime noi.

Nu-i așa că sunt irezistibile?

– pentru gene am folosit Mascara Big & Beautiful Boom! de la Astor, mascara ce oferă instant până la de 10 ori mai mult volum exploziv genelor.

După amiază plăcută să aveți, mă duc să trag un pui de somn : )