Dermatita atopică afectează peste 50 de milioane de oameni numai în Europa și 20% din copii în întreaga lume. Jumătate dintre aceștia nici măcar nu pot spune cât de greu le este – sunt mai mici de 6 luni.  

Acum aproape 9 ani, prietena mea cea mai bună devenea mamă pentru prima dată și era cea mai fericită femeie din lume. M. era perfect sănătos, frumos, cu pielea moale și catifelată ca, nu-i așa, pielea de bebeluș. După câteva zile de la naștere, M. a părăsit spitalul în brațele mamei la fel de frumos, dar cu o conjunctivită foarte urâtă care l-a ținut cu ochii lipiți vreo 3 săptămâni. Prima lună din viața lui, M. a luptat cu conjunctivita dobândită în spital, apoi pe la 3 luni, a fost supus la o altă încercare. Pielea lui delicată de bebeluș a început să se irite, să se înroșească și să se usuce excesiv. Prietena mea a consultat medicul de familie, dar nu prea a știut ce să-i spună, și așa a început periplul prin medici care mai de care mai renumiți, care mai de care dermatologi. Din păcate, acum 9 ani, dermatita atopică era aproape necunoscută în România, iar tratamentul oricărei dermatite se rezuma la unguente cu cortizon :(

Într-un final, după nopți nedormite, episoade agresive de prurit, țipete disperate de bebeluș și plânsete deznădăjduite de mamă, A. a ajuns cu M. la un medic dermatolog care a pus diagnosticul: dermatită atopică și a prescris un tratament fără cortizon.

Dermatita atopică este o afecțiune inflamatorie a pielii și se manifestă prin zone de piele foarte uscată, piele care ține și cu prurit. Simptomele vizibile includ eritemul, zonele aspre și roșii pe corp, la pliurile gâtului, coatelor și genunchilor și pe mâini și picioare. În ultimii 30 de ani, cazurile de dermatită atopică s-au triplat, afectând calitatea vieții pacienților și a familiilor lor.

Dermatita atopică în cifre:

  •  1 din 10 copii este afectat de atopie în peste 100 de țări din întreaga lume
  •  50 milioane de persoane din Europa sunt afectate de atopie
  • 58% dintre copiii care suferă de atopie au probleme cu somnul
  • 73% dintre părinți sunt de părere că atopia copiilor lor afectează relațiile familiale
  • 85% dintre părinți sunt de părere că atopia copiilor lor le afectează starea emoțională.

De la crearea lor în 1975, Laboratoarele La Roche-Posay au avut ca misiune îmbunătățirea vieții pacienților ce suferă de atopie, iar anul acesta laboratoarele au dezvoltat un proiect internațional de educare a pacienților privind această afecțiune și tratamentul ei. De curând, s-a lansat versiunea în limba română a site-ului www.infoatopie.ro. Scopul acestui proiect este ca părinții să înteleagă mai bine ce îi afectează pe copii, dar şi ca persoanele interesate să găsească foarte repede soluţii pentru problemele cu care se confruntă și să învețe cum să gestioneze această afecțiune. Site-ul are cinci secţiuni ce conțin materiale video cu specialişti, părinţi şi pacienţi, iar vizitatorii pot să posteze şi ei, pe lângă întrebări, testimoniale.

 

LIPIKAR-BAUME-AP_Tube-IVY-200ml-detPrietena mea poate fi numită expert în produse eficiente în dermatita atopică a lui M., iar produsele Lipikar de La Roche-Posay sunt printre cele care-l ajută să se simtă mai bine. Nu vă puteți imagina cum este pentru un copil să se lupte cu pruritul și cu rănile pe care le face  în urma scărpinatului. Maia avea la grădiniță un coleg care suferea probabil de aceeași afecțiune, dar într-o formă mult mai agresivă care-i afecta toată pielea corpului și feței, iar dorința lui cea mai mare era să nu se mai scarpine și să nu mai aibă pielea roșie, ca arsă de soare. Nu mașinuțe, nu avioane sau cine știe ce alte jucării, doar să nu se mai scarpine :(

La Roche Posay propune un nou produs din gama Lipikar, fără parfum, fără parabeni, Balsam AP ce folosește o mare concentrație de apă termală La Roche-Posay, cu efect calmant, dar și o sursă importantă de antioxidanți. Lipikar Balsam AP  beneficiază de o formulă capabilă să confere lipide chiar și celui mai uscat tip de piele, hrănind pielea și întrerupând cercul vicios al atopiei; asigură efect anti-prurit de 24 de ore și are o textură ce permite îmbrăcarea imediată. 

  • Lipikar Balsam AP, balsam relipidant și hidratant pentru corp, reconstruiește bariera de protecție a pielii și calmează senzațiile de mâncărime.
  •  Lipikar Syndet, gel de curățare dedicat nou-născuților, copiilor și adulților, protejează pielea delicată împotriva apei dure, curață delicat pielea iritată și reinstaurează bariera cutanată.

Produsele Lipikar se găsesc în farmacii și au prețuri cuprinse între 50 și 90 de lei.

Pe www.infoatopie.ro există toate informaţiile cu privire la produsele Lipikar, precum şi la modul în care ele îmbunătăţesc calitatea vieții.