De-a lungul vremii, viețile noastre s-au intersectat de vreo câteva ori, nici noi nu mai ținem minte cum și când. Am vorbit pe mail sau la telefon de câteva ori, și de fiecare dată, conversația noastră scurtă îmi lăsa un zâmbet pe buze. Apoi, într-o dimineață, când am deschis FB-ul, am simțit că trebuie să vorbesc despre frumusețe cu Andreea Billig aka A.G.Billig, devenită între timp scriitoare.

AGBillig2Foto: Corina Olaru; Creative Director: Sorina Fredholm

Andreea Billig este una dintre acele ființe care luminează lumea din jurul ei. Îmi place părul ei creț, sălbatic și plin de personalitate, și la fel de mult îmi place că nu-l întinde, așa cum fac multe fete cu păr creț, și-l iubește așa cum este. Îmi plac dinții ei de un alb strălucitor, la fel de mult cum îmi place zâmbetul larg care-i dezvăluie. Îmi place privirea ei luminoasă care transmite echilibru și bunătate. Îmi plac mâinile ei, cu degete lungi și expresive, și modul în care gesticulează. Îmi place curajul cu care și-a dat demisia din job-ul care nu-i mai aducea satisfacție, și-a luat manuscrisul la subraț și a plecat la London Book Fair, singură, cu sufletul deschis și atentă la semne. Îmi place că privește lumea cu iubire și te face și pe tine să faci la fel. Îmi place că este rockeriță, cum ar zice Maia, dar îi sfârâie călcâiele dansând salsa sau sărind pe ghetele de kangoo.

Îmi place pentru că, de câte ori o văd, îmi amintesc de visurile mele … să scriu o carte, să învăț să dansez salsa, să călătoresc …

ABillig1Imaginea asta spune tot despre A.G. Billig, cred eu :)

Nu vreau să vă povestesc despre parcursul profesional al Andreei, găsiți tot ce vă interesează pe site-ul ei. Vreau să vă povestesc despre energia pe care o transmite celor din jur. Despre lumina pe care o răspândește privirea ei, despre porțile pe care le-a deschis spre iubire cu cartea ei Four Doors and Other Stories. Despre bucuria care mă cuprinde de fiecare dată când îi citesc postările pe FB și despre felul în care mi-a dat curaj să mă apuc de scris cărțile la care tot visez.

Four-Doors-and-Other-Stories

A.G. Billig este primul autor român care și-a făcut debutul literar în limba engleză și nu oricum, ci la nivel mondial. eBook-ul Four Doors And Other Stories a fost lansat în toamna trecută și dacă vreți să-l cumpărați, găsiți amănunte aici.

Știu că pentru mulți, cuvinte precum iubire, visuri sau fericire, și-au pierdut valoarea și sunt doar simple înșiruiri de litere, fără nicio semnificație. Știu că sunt mulți cei care cred că iubirea nu există, iar fericirea este la fel de utopică precum ideea proiectului meu. Știu că sunt mulți cei care nu cred în utilitatea filmulețelor mele, nu cred că vor schimba pe nimeni și nimic. Dar mai știu că energia pe care am simțit-o atunci când Andreea mi-a scris că este bucuroasă și onorată să accepte invitația mea, nu se compară cu nimic. Mai știu că sufletul are nevoie de oameni ca ea pentru a rămâne viu și colorat. Mai știu că de foarte multe ori, privind în jur, cuvintele de mai sus par desuete și golite de orice fel de înțeles. Dar mai știu și că lucrurile din jurul nostru se pot schimba în bine dacă fiecare dintre noi se schimbă sau mai exact, se întoarce la adevărata lui esență. Mulțumesc, A.G.Billig :)

Enjoy!