Am promis că mă întorc la lumea frumuseții, iată-mă-s. Câteodată, procesul de demachiere mi se pare extrem de obositor și aș sări peste el cu cea mai mare plăcere, recunosc. Dar, de când pe demachiantul meu scrie Chanel Essential Comfort Cleanser abia aștept momentul și nu-l amân nici măcar o secundă. Despre sărit peste el, nici nu mai poate fi vorba.

Probabil că știți vorba aia din popor care zice că obrazul subțire cu cheltuială se ține, apăi doamnelor, chiar așa este. Chanel Essential Comfort Cleanser costă în jur de 400 lei/150 ml, dar trebuie să spun că face toți banii. Bine, asta dacă-i ai să-i dai. Să nu credeți despre mine că sunt atât de mână largă, nu sunt, sunt chiar destul de … hai să-i zicem, cumpătată, dar sunt câteva produse pentru care m-aș cam da și peste cap să le am. Și asta a venit după ce am tot zis, da’ ce are demachiantul ăsta de costă atât? Ce poate să-ți facă, doamne? Ei bine, ce face el, nu face nimeni.

După cum se vede și în imaginea de mai sus, demachiantul cu pricina face parte din gama Sublimage, recomandată ca fiind gama de lux de la Chanel, însă, dacă e să mă întrebați pe mine, Chanel este sinomin cu luxul, indiferent despre ce produs este vorba. Secretul demachiantului constă într-o formulă construită în jurul uleiurilor prețioase de camelie și jojoba, și îmbogățită cu o nouă generație de derivate din zahăr capabile să curețe perfect machiajul și orice urmă de murdărie. Textura este sub formă de gel transparent, cu ușoare irizații, și din fericire, nu este nevoie decât de o cantitate egală cu o boabă de fasole pentru a curăța toată fața, zona gâtului și decolteul. Eu una, mă abțin cu greu să nu depășesc cantitatea necesară și suficientă, gelul este atât de plăcut la atingere încât nu-mi vine să mă mai opresc atunci când îl pun pe degete. Amestec puțin gelul între palme pentru ca apoi să-l masez delicat pe față. În contact cu pielea se produce o minune, gelul se transformă în ulei și mângâie, efectiv, tenul, în timp ce-l curăță magnific, iar masajul ajută la răspândirea aromelor relaxante ale uleiurilor esențiale. De obicei, ritualul de demachiere are loc cât timp Maia se bălăcește în cadă, și la primele aplicări, mă privea cu ochii mari și gura căscată, iar eu nu pricepeam de ce este atât de fascinată. Într-o seară, am fost atentă la gesturile mele și mi-am dat seama că fața mea spunea tot, era descompusă de plăcere, creierul pierduse contactul cu realitatea imediată, iar onomatopeele pe care le emiteam fără control, rivalizau cu cele auzite prin filmele deocheate. Nu că Maia ar ști despre ce filme este vorba 🙂

După masajul pe care l-aș dori interminabil, se aplică pe față un șervet din bumbac delicat, aflat în ambalajul de carton al demachiantului, umezit în prealabil cu apă călduță. Trebuie să recunosc că nu am folosit niciodată apă calduță, ci numai apă fierbinte pentru că știu de la bunicul meu care mergea la bărbier, iar acesta îi îmbrăca fața cu un prosop fierbinte după ce-l rădea, că temperatura prosopului ajută la relaxare. Dar, se știe, fiecare acționează urmând propria dorință, iar dorința mea este să folosesc apa fierbinte 🙂 Presez delicat șervetul cald pe față, în timp ce căldura potențează efectele benefice ale uleiurilor prețioase și trăsăturile feței se relaxează complet. Ultimele urme de machiaj le îndepărtez cu ajutorul șervetului, prin mișcări circulare și delicate, fără să frec pielea. Demachiantul este atât de delicat încât îl folosesc și pentru zona ochilor, extrem de sensibilă în cazul meu. După folosire, spăl șervetul cu apă caldă și îl refolosesc la fiecare demachiere.

Recomand cu cea mai mare plăcere acest produs pentru că, în afară faptului că ritualul de demachiere devine dintr-o rutină plictisitoare câteodată, o adevărată desfătare a simțurilor, după ce l-am folosit cam o săptămână, tenul meu parcă a prins viață, a căpătat strălucire, iar calitatea pielii s-a îmbunătățit vizibil. Un alt motiv ar fi că nu se termină atât de repede pe cât mi-am închipuit, bine, asta dacă nu te uită Dumnezeu atunci când îți pui gelul în palme 🙂