Nu mă pricep la motoare. Habar n-am. Dar îmi plac. Unele dintre ele mai mult decât altele. De când suntem împreună, soțul meu a avut câteva motoare, dar m-am urcat pe ele doar de câteva ori, mai ales pe drumuri lungi, pentru că îmi este foarte teamă pe șoselele noastre. Primul drum lung, de fapt cred că singurul, a fost de un 1 Mai, la mare, am mers la o întâlnire a motocicliștilor. A fost minunat, mai puțin faptul că la dus, aveam o cască mai mare, bătea vântul destul de tare, prin urmare, dacă ați văzut destule desene animate, vă puteți imagina cum motorul se ducea în treaba lui, iar capul meu, rămânea în urmă și cădea pe spate sub greutatea căștii. La întoarcere, la fel de minunat. Soțul meu îmi cumpărase de la întâlnirea motocicliștilor niște pantaloni din piele super tari, dar care nu făceau priză deloc cu șaua, în consecință, fundul meu drept aluneca delicat și destabiliza echilibrul motorului pe șosea. Mă rog, nu știu dacă destabiliza ceva, dar atârnând 250 km așa mi se părea. Motorul ăla pe care am mers era o Yamaha DragStar, frumoasă și strălucitoare, după care am lăcrimat ușor atunci când a vândut-o. Apoi a avut un Harley Davidson, nu mă întrebați ce model, iar după asta chiar am plâns într-o dimineață când am văzut că lipsește din fața casei. În general, nu mă omor după motoarele de viteză, îmi plac “chopper-ele”, sper că am zis și scris corect :), mi se par mai elegante, au o imagine puternică, mă predispun la visare, la vederea unui astfel de motor, capul meu începe să creeze povești. Plus că soțul meu arată damn good on it!

Poate că o să vă întrebați ce naiba caută un post despre motoare pe un blog de beauty, în principiu? Vă spun imediat. Am văzut acum vreo 2 seri, pe History, cred, un documentar despre o marcă de motociclete care a dispărut de pe piață timp de 30 de ani, apoi a fost resuscitată extrem de profitabil de o familie de italieni bogați. Este vorba despre MV Agusta, marcă italiană foarte iubită în țara de baștină, marcă ce a schimbat multe vieți. Una dintre aceste vieți este cea a lui Massimo Tamburini, designer de motociclete, cel care a imaginat modelul Ducati 916. Vă dați seama că am căutat pe Google numele acestui model, nu m-am trezit cu numele lui în cap. Știam doar că a creat un Ducati spectaculos, adică cel de mai jos.

sursa foto

Am urmărit documentarul până la sfârșit. Nu am înțeles nimic despre capacitatea motorului, forță, cai putere și colbutoare :), în schimb, am rămas mută de uimire cum s-au gândit să resusciteze un brand mort de 30 de ani. Claudio Castiglione a cumpărat MV Agusta și l-a provocat pe unul dintre cei mai renumiți designeri, Massimo Tamburini, să creeze un model Agusta care va întoarce lumea pe dos și va aduce bucurie și mândrie în inimile italienilor recunoscuți pentru pasiunea lor pentru motoare.

sursa foto

Agusta F4 mi-a tăiat respirația, mie, o total nepricepută în ale motoarelor. Modelul a fost primit extraordinar de bine de pasionații de motoare, chiar dacă prețul este destul de piperat. A urmat apoi, Agusta Brutale, care m-a lăsat fără cuvinte, iar impactul imaginii sale asupra mea a fost la fel cum îi este numele. Ca un pumn în stomac ce te lasă fără aer, te surprinde și te uimește.

sursa foto

Castiglione și-a dorit întotdeauna să creeze o motocicletă de oraș, dar cu puterea unui motor de curse, și împreună cu Tamburini a reușit. Agusta F4 CC, inițialele aparținând numelui proprietarului, este The Motocycle. Fiecare piesă este desenată de Tamburini, apoi după o metodă veche, tot el o modelează în lut pentru a avea o imagine clară asupra felului în care arată și a funcționalității. Chiar dacă echipa lui lucrează cu cele mai noi tehnici de proiectare 3D sau nD, nu am reținut exact, el folosește și aceleași metode de acum 40-50 de ani. Motocicleta este gândită în ansamblu și în detaliu, pentru că spune el, fiecare piesă trebuie să se potrivească perfect, nu numai ca și utilitate și performanță, ci și ca design. Fiecare piesă este lucrată manual, chiar și o piesă pe care nu o vede decât mecanicul se bucură de aceeași atenție.

sursa foto

sursa foto

Tamburini nu este doar un pasionat de motoare, este un artist în adevăratul sens al cuvântului. În viziunea lui, motocicleta este un organism viu, nu o adunătură de fiare. În documentar spunea că simte fiecare piesă, parcă îi vorbește. Motocicleta este cea care-i spune cum trebuie să deseneze, conversează într-o limbă doar de ei știută, iar rezultatul final este artă pură.

Dacă amintesc bine, la momentul filmării documentarului, Agusta fabricase și vânduse 5 motociclete F4CC, poate și din cauza prețului, în jur de 100.000 euro, unul dintre proprietari fiind regele Spaniei, Juan Carlos, vânătorul accidentat și cred eu, ușor senil.

Am ales să scriu un post despre motoare, pentru că într-adevăr, frumusețea este peste tot în jurul nostru, nu trebuie decât să ne deschidem ochii și inima pentru a o vedea și a ne bucura de toate sentimentele pozitive pe care le generează.

Vă doresc un week-end în care să fiți atenți la tot ce vă înconjoară, să vedeți frumusețea chiar și acolo unde aparent nu există, și să simțiți cu toată ființa!