Zi de zi, fiecare dintre noi are setul lui de gesturi obișnuite pe care nu uită să le facă. Cu ochii cârpiți de somn, de cele mai multe ori cu lumina stinsă ca să mai moțăi puțin, găsesc fără greșeală periuța de dinți și pasta, apoi demachiantul, dischetele de bumbac, crema de zi cu zi. Cobor în bucătărie, tot cu lumina stinsă, și fără să greșesc pun mâna pe borcanul de cafea și pipăi în dulap după căni. Creierul este amorțit, și nu spun că ar fi o chestie rea, ci doar constat că gândurile perturbatoare încă stau pitite și nu mă chinuie de la prima oră. Am sufletul plin și în mod ciudat, mă bucur că m-am trezit cu noaptea-n cap, înaintea tuturor. Mă bucur să fac cafeaua în fiecare dimineață, deși soțul meu o face de 1000 de ori mai bună, mă simt bine să-i pregătesc Maiei pachețelul pentru la școală, să hrănesc animalele casei și să fiu așa cum sunt. Înainte de trezirea gândurilor, sunt eu. Doar eu.

Mai târziu, după ce toți ai casei pleacă, rămân tot eu, însă apar gândurile din toate colțurile minții și-mi amintesc că sunt beauty editor și am un blog, că am de testat niște produse, îmi amintesc că trebuie să răspund la mailuri, că este momentul să mă așez în fața laptopului și să scriu despre beauty. N-am chef întotdeauna, iar asta mă face să mă simt vinovată cumva. Câteodată nu mi se pare atât de extraordinar că s-a mai lansat nuștiuce cremă, ci găsesc că este chiar total neimportant în contextul actual al vieții mele. Și iar mă simt vinovată. Deși ăsta nu este un blog de beauty, ci un blog personal, cumva am impresia că lumea se așteaptă să scriu exclusiv despre beauty, iar chestia asta mă limitează în cap și mă face să nu mai vreau să scriu deloc. Evident, toate astea poate că viețuiesc doar în capul meu și este posibil ca cei care trec pe aici chiar să-și dorească să citească și altceva.

Mi-am aliniat ultimele noutăți de beauty în fața ochilor și-mi dau seama, în timp ce scriu, că nu mi-au spus nicio poveste care să merite să v-o spun și vouă, cu vreo 2-3 excepții. Despre una dintre ele chiar o să vă povestesc în zilele ce urmează pentru că, așa cum spuneam aici, în spatele unui brand este întotdeauna un om, iar omul despre care o să scriu m-a dat pe spate 🙂 și m-a convins să încerc produsele promovate de el.

M-am gândit că poate că nici oamenii care se ocupă de promovarea cosmeticelor nu mai au povești de spus sau nu mai au bucuria de a spune povești. Poate că totul este doar marketing și poate că așa trebuie să fie, dar mie îmi lipsește sufletul din spatele brandului, sufletul care dă viață brandului și-i spune povestea. Sunt câteva excepții, dar din ce în ce mai puține.

Observ că scriu din ce în ce mai des în categoria my stuff. Poate că fiind beauty editor atâția ani, am uitat că înainte de toate sunt, pur și simplu. Și poate că a venit momentul să fiu pur și simplu, fără să a fi beauty editor, freelancer, mamă, soție, prietenă și tot ce mai sunt în ochii celorlați.