Sunt o ființă complicată, asta e clar. La mate, rezolvam orice problemă, dar în cel mai complicat mod posibil, iar când ajungeam la profesorul cu care făceam meditații, aflam că existau cel puțin 2 moduri mult mai simple.

Complicățenia asta nu m-a părăsit, poate că s-a mai amplificat și s-a extins și la alte domenii de interes, să le spunem așa. Ajung întotdeauna la un rezultat, dar după multe frământări, documentări și sute de pagini de rezolvări, evident mentale. Nu pun pe hârtie toate demonstrațiile astea, dar câteodată mă gândesc că ar fi interesant să le adun la un loc, însă, cum creierul meu funcționează mai repede decât orice formă de scriere, mă las păgubasă de fiecare dată. Nu de puține ori îmi spun că lucrurile de fapt sunt foarte simple, sunt așa cum sunt și trebuie luate ca atare. Nooo, io le complic, mă implic, mă desplic și tot așa. La finalul unei astfel de demonstrații mentale elaborate și alambicate, ceața de dinainte devine de multe ori mai groasă, și doar câteodată se risipește total. Trebuie să învăț că lucrurile sunt așa cum sunt și trebuie să le iau ca atare. Punct, cum ar spune copilul nostru înțelept.

No more tears, no more fears. Just be!

featured image