Declar cu hotărâre, site-ul despre care o să vă povestesc mai jos este unul dintre primele bloguri românești de machiaj pe care l-am citit vreodată. Aparține uneia dintre cele mai creative artiste care a ales să-și manifeste talentul și prin machiaj, Diana Ionescu.

Da, avem același nume, dar nu suntem rude, dar poate și din acest motiv, îmi pare extrem de familiară. Am cunoscut-o telefonic, atunci când am sunat-o să-i propun să lucrăm împreună la un pictorial de beauty din Tabu. Apoi, mi-am dat demisia și din păcate, nu am mai avut ocazia să ne cunoaștem face to face. I-am admirat întotdeauna vigoarea imaginației, și deși chipul ei nu trădează mai nimic, vreau să spun că-mi pare foarte rezervată în exprimarea emoțiilor, sunt sigură că are un suflet plin de energie creatoare, culori turbate, forme inimaginabile și umor.

foto

Imaginile de mai sus sunt doar o bobiță mică din munca ei, trebuie să-i vizitați site-ul, sunt o mulțime de look-uri neașteptate, monocrome sau pline de culoare, găsiți tutoriale de machiaj, review-uri și imagini de foarte bună calitate. Știu că multe dintre coafurile pe care le veți vedea acolo sunt relizate tot de Diana, prelucrarea foto de asemenea, ca și conceptul ședințelor foto, de altfel.

Viziunea Dianei este exact ce am nevoie într-o seară de duminică leneșă și călduroasă. Creațiile ei neconvenționale mă ajută să mă remontez pentru săptămâna care vine, îmi încarcă bateriile cu optimism, îmi umplu sufletul de emoții și-mi colorează imaginația în culori acide. Toate lucrările ei par să spună că vrea doar să se distreze și că nu ține cont decât de ceea ce simte și vrea să facă, lucru extrem de sănătos pentru libertatea de exprimare artistică 🙂

Enjoy and have fun!

featured image