Mă bucur să vă anunț că începând de astăzi, brandul Klorane Bébé este alături de mămicile din România și pe Facebook. 

Când am născut, fetele de la Klorane mi-au trimis câteva produse din gama special creată pentru bebeluși, Klorane Bébé. Dacă-mi amintesc bine am primit șampon, lapte de corp și Eryteal, un produs pentru protecția fundulețului de bebeluș înfășurat în scutece toată ziua. Mi-au plăcut foarte tare toate produsele, iar peste vreo 2 ani, când, la invitația Companiei Pierre Fabre, am vizitat Institutul Klorane și am vorbit cu specialiștii de acolo, am fost convinsă pe deplin că produsele lor sunt exact așa cum spun prezentările.

Gama Klorane Bébé are la bază extract de gălbenele, după părerea mea, cel mai eficient ingredient ever pentru probleme bebelușești, iar primul lor produs a fost lansat în 1967, imagine that:)

SăpunKloraneVintageFoto: Klorane

De atunci și până acum, gama s-a lărgit, dar principiile după care se ghidează Klorane au rămas aceleași ceea ce face ca produsele lor să-și îmbunătățească în mod constant calitatea. Promit să caut fotografiile pe care le-am făcut cu ocazia vizitei mele la Compania Pierre Fabre și să scriu un material dedicat acestui brand. Din păcate, nu multă lume cunoaște acest brand și cred că este mare păcat pentru că produsele sunt cu adevărat foarte eficiente, bazate pe extracte naturale din plante selectate cu mare atenție. Din câte-mi aduc aminte, nu le-am mai căutat de ceva vreme, dar mai erau și foarte prost poziționate pe rafturile farmaciilor, ceea ce, iar, este mare păcat. Sper ca acum lucrurile să se fi schimbat și să fie mai la vedere :)

Te invit să urmărești pagina Klorane Bébé ca să fii la curent cu noutățile, să afli sfaturi despre îngrijirea bebelușului și informații despre toate produsele disponibile în gama Klorane Bébé, și să participi la concursurile cu premii speciale organizate periodic.