Acum ceva vreme, am primit de la Catena, farmacia inimii și-a urechilor mele chinuite de cântecelul pe care mi-l cântă Maia de câte ori îl vede pe Arșinel sau pe Stela Popescu, o cutie cu pricomigdale, Nucita pe numele lor. Un timp, a zăcut prin bucătărie, până într-o seară când îmi ardea buza după un dulce …

…ora era târzie, să tot fi fost vreo 12 noaptea, și numai gândul că abdomenele alea de le fac dimineața sunt anulate de astfel de pofte, m-a făcut să mă simt vinovată maxim. Așa că, am pus la loc ciocolata cu mentă, și cu oarece neîncredere, am deschis ambalajul foșnitor al Nucitei și am luat una. Am mirosit-o la fel de neîncrezătoare, dar, surpriză, aroma puternică de nucă mi-a provocat o hipersalivație gravă. Am mușcat puțin, ca nu cumva să mă otrăvesc, și gustul ăla minunat de pricomigdale, așa cum mi le amintesc eu pe cele făcute de mama mea, prăjitureasa destoinică, a pus stăpânire pe mine.

Nucita cu ambalaj

Nucita fara ambalaj

Măi, oameni  buni, este bună rău de tot Nucita asta. Nu m-aș mai fi oprit din mâncat, mai ales că am citit apoi cu atenție toate specificațiile de pe ambalaj. Conține ingrediente 100% naturale, are un indice glicemic de numai 12, nu are niciun strop de zahăr, fiind îndulcită cu xylitol, un îndulcitor extras din știuletele de porumb. Conținutul mare de nuci, de 50%, face ca Nucita să fie o sursă excelentă de Omega 3, acizi grași esențiali pentru sănătatea inimii, a creierului și a funcțiilor organismului, în general. Nucita mai conține magneziu, ideal pentru combaterea stresului, și 8% fibre, vitale pentru o digestie ușoară. Toate acestea înseamnă că poate fi integrată în orice dietă hipocalorică sau cu indice glicemic scăzut, inclusiv în regimul alimentar urmat de persoanele cu diabet.

În afară de gust, îmi mai place și textura pricomigdalelor, ușor îndesată și umedă, nu sunt tari și uscate, așa cum m-am așteptat, și-mi mai place și numele, Nucita. Cred că este o găselniță simpatică, cu vag iz latino, cu personalitate, ușor de reținut și prietenos.

Nucita este un supliment alimentar dezvoltat de compania Nutrition Research & Development, parte a grupului Fildas-Catena, și este înregistrat la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA, București.

Nutrition Research & Development este o companie înființată de grupul Fildas – Catena în anul 2010. Compania are ca slogan “Știu ce și cât mănânc”, iar scopul este introducerea pe piață a produselor alimentare sănătoase, realizate din materii prime certificate, de calitate. Compania Nutrition Research & Development beneficiază de tehnologie de fabricație de ultimă generație și de o linie de ambalare modernă. Toate produsele companiei sunt 100% naturale, fără conservanți și respectă toate normele europene de calitate.

Trebuie să vă spun că Nucita are și un dezavantaj, și anume, cutia de 8 bucăți se termină imediat, cel puțin la noi acasă, pentru că pricomigdalele micuțe, miculuțe rău, iar după ce mănânc una, mai vreau una și încă una și tot așa.

Din păcate, încă avem complexul românului inferior și credem că produsele nostre nu sunt la fel de bune ca cele “de afară”, dar din ce în ce mai des, acest lucru este infirmat de produse precum Nucita. Și mi-ar plăcea ca noi, românii, să acordăm mai multă încredere produselor noastre și să le cumpărăm pentru că în felul acesta susținem economia autohtonă. Și da, știu că sună ușor propagandistic, iar dacă este ceva ce chinuie românul este chiar propaganda de care am avut parte decenii, dar este foarte adevărat. Cumpărând doar produse din import, banii noștri merg în alte țări, iar țara asta a noastră va ajunge să nu mai producă nimic. Iar dacă nu produce, va depinde în exclusivitate de importuri, deci va fi la mâna celor “de afară”, iar cei de afară vor face ce vor dori cu noi. Și asta este foarte trist. Și e păcat de țara asta frumoasă, cu oameni inventivi, și cu pământ bun și roditor.

Nucita se găsește în orice farmacie Catena, în cofetăriile Candy Cat sau online, aici și aici.

Costă 8 lei, iar cu card Catena, 7,12 lei.