OPI şi The Muppets Show!

Personajul meu preferat din The Muppets Show a fost, este şi va rămâne Kermit, broscoiul manierat, îndrăgostit fără speranţă de Miss Piggy, uneori trist şi nefericit, ironic şi deştept peste măsură. Apoi este Fozzie al cărui nume l-a împrumutat pe viaţă unul dintre prietenii mei, by the way, mersi Fozzie, you know why 🙂 Urmează Gonzo, moşuleţii din balcon şi la final este Miss Piggy care mă enerva grav pentru că îşi bătea joc de bietul Kermit şi îi rupea inima în mod constant şi deliberat. The Muppets Show este unul dintre puţinele spectacolele de televiziune pe care le difuza TVR în copilăria mea şi pe care îl aşteptam cu sufletul la gură, cu mic cu mare. Îmi amintesc că mama făcea floricele după o reţetă de mult uitată, puneau boabele în uleiul încins din ceaun, acopeream cu un capac şi apoi aşteptam cu sufletul la gură. Când începeau exploziile eram în culmea fericirii şi chiuiam la fiecare în parte, dar cel mai aşteptat moment era atunci când capacul se ridica din cauza preaplinului de floricele. Răsturnam floricelele într-un castron, ne aşezam cu toţii pe canapea şi aşteptam să înceapă Muppets !!!!

 

Ei bine, ca întotdeauna, OPI, plin de creativitate şi imaginaţie debordantă, inspirat de lumea Disney şi odată cu lansarea filmului The Muppets, lansează pentru Crăciunul care se apropie, colecţia cu acelaşi nume, Muppets Collection 2011. Paleta conţine 12 culori vibrante, strălucitoare şi vesele, numai bune pentru sezonul Sărbătorilor. Bineînţeles preferatele mele sunt FreshFrogOfBelAir, urmează RainbowConnection, GoneGonzo şi evident, la final, GettinMissPiggyWithIt.

 

Have fun!


 

Trackbacks & Pings

  • Cum să bucuri copilul din tine: Cosmetice inspirate din desenele animate | Lilik.ro :

    […] Închei cu colecțiile de lacuri de unghii lansate de OPI: Vintage Minnie Mouse proaspăt lansată și în România, colecția inspirată de una dintre divele Disney, Minnie, despre care am scris și aici. Și colecția inspirată de personajele din Muppets, plină de culoare și lansată odată cu noul film Muppets, despre care am mai scris aici. […]

    9 ani ago

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 WooCommerce Floating Cart

No products in the cart.