Bucătăria este locul în care se întâmplă viața mea, e clar. Și de aceea, mi-am spus să împărtășesc cu voi câte ceva de pe-acolo. Astăzi, vă spun povești de adormit copiii. Data viitoare, o să vă arăt ce mai gătește bucătarul familiei. Nu, nu sunt eu ăla. Eu fac munca de jos, nici ca ucenic nu m-am calificat :)

Bucătăria este locul pe care-l iubesc cel mai mult din casă. Și asta de mică. Acolo era locul de stat la sfat cu Maia, bunica mea șugubeață, și cu mama. Acolo era locul în care fuma Carpați bunicul meu, Tulu, și făcea glumele lui inconfundabile, sau se sprijinea bărbătește de frigider în timp ce dădea indicații prețioase despre cum se face mâncarea de orez cu prune. Acolo se întâmplau minunile de aluaturi pe care le făcea Maia, torturile mamei, cârnații și sarmalele pe care le visez și acum. Sau acadelele din zahăr ars și nuci coapte. Sau orezul cu lapte. Aoleu, mi-am amintit chiar acum, mirosul de lapte fiert care umplea bucătăria și pe care nu l-am mai întâlnit de atunci.

În bucătărie aia mă ascundeam sub masă și spărgeam nuci în timp ce ascultam cu maxim interes discuțiile adulților. Poveștile deocheate ale mătușilor mele, cele mai amuzante mătuși ever care râdeau până le durea burta chiar și atunci când pregăteau pomenile pentru morții familiei :) Chestia asta o găsesc foarte tare și acum, după multele pomeni pe care le-am făcut, sunt sigură  că celui care a murit îi e mai bine dacă cei rămași râd în amintirea lui și golesc paharele de vin unul după altul. Părerea mea.

Pe vremea aia, bucătăria era mică, cu perdele de pânză-n pătrățele, cu balconaș mititel din fier forjat la geam unde stăteau oalele cu mâncare iarna, la răcit, cu masa verde, din lemn vopsit, ce avea un sertar care mie mi se părea ceva extraordinar de tare, nu-ș de ce. Din bucătăria aia am aruncat cu ceapă, cartofi și macaroane în capul vecinilor, fiind sigură că ei nu se prind că de la 4 se aruncă. Tot de acolo, de la geam, făceam schimburi cu vecinii de la 3, Vicky și Mihăiță, de diverse chestii pe care le puneam în pungi d-un leu, le legam cu sfoară și le coboram. De acolo, am văzut cum se mișcă blocul de vis-a-vis la cutremurul din ’77, iar când era senin, și asta se întâmpla foarte des, vedeam munții. Pe bune!

photo 1Apoi, în clasa a V-a ne-am mutat și am plâns multe luni din cauza asta. Dar și în apartamentul cel nou, tot bucătăria era locul meu preferat. Tot mică, tot cu balconaș la geam, tot cu miros de cornulețe din aluat franțuzesc făcute de mama sau de chifteluțe sau de dovleac copt. Acolo îmi făceam temele, acolo stăteau de vorbă prietenii mamei, acolo ne dădeam în cărți, mama și cu mine, acolo ne făceam unghiile. Acolo mi-am trăit pre-pre-prima iubire, pre-prima iubire, prima iubire, a doua și toate cele ce-au urmat. Acolo am plâns când am aflat că a murit bunicul meu. Acolo am băut prima cafea și am fumat prima țigară. Acolo se buluceau prietenii mei din liceu să se hăhăie cu mama care le făcea cafele și îi lăsa să fumeze la petreceri. La mama-n bucătărie am învățat că mai bine să fii rege pentru o zi decât cerșetor o viață, atunci când, într-o seară, mă așteptam să vină acasă cu cartofi și alte legume, iar ea a venit radioasă cu o cutie mică de icre negre rusești și o conservă cu scoici :)

Am stat în casa aia până când a murit mama, apoi am vândut apartamentul, nu puteam să mai merg acolo. Nici acum nu trec pe strada aia :( Dar bucătăria aia, bucătăria de pe Vâslei a fost preferata mea.

Și acum, tot în bucătărie se petrece viața familiei noastre. Seara, în timp ce soțul meu pregătește ceva de mâncare, stau cocoțată pe bufet și vorbesc necontenit. Când gătesc, Maia vine să mă ajute sau dacă n-are chef, își ia scăunelul, se așează lângă mine și începem să trăncănim ca fetele. Tot în bucătărie stăm atunci când vin prietenii noștri în vizită, fiecare pe unde apucă, cu hota pornită ca să tragă fumul de țigară. În bucătărie vorbesc cel mai mult la telefon cu prietenele mele și fiecare lucru de acolo îl asociez cu ele pentru că da, în timp ce vorbim mai spăl un vas, mai toc un morcov sau mai ard o cratiță. În bucătărie am stat pe jos, cu Maia în brațe, cu motanul impasibil și câinele Rottweiler fioros tremurând ca varga, pe întuneric, fără curent electric, în timpul unei furtuni fantastice care s-a pornit exact în momentul în care trebuia să aterizeze avionul în care era soțul meu.

În bucătăria asta îmi punea tata sticla de bere Stella Artois pe bufet și mă îndemna delicat s-o beau în speranța că o să fac lapte :) Tot acolo, am aflat că a murit tata și am plâns, prăbușită între aragaz și perete, cu Maia mică în brațe, privindu-mă nedumerită. Și tot acolo, mi-a spus soțul meu, azi-dimineață, că mă iubește așa nebună și apucată și clumsy cum sunt :)

Poate că sunt eu anormală, dar și la prieteni acasă tot în bucătărie mă simt cel mai bine. La soacră-mea, bucătăria este cel mai frumos și cosy loc din casă, și chiar dacă socră-miu ne invită în salon :) tot acolo se strânge toată familia.

Poate de aceea, cred că bucătăria este locul în care oamenii se simt ei înșiși, la fel ca-n copilărie, acolo se trăiesc cu intensitate bucurii și supărări, se exprimă emoții, se spun povești, acolo se râde sau se plânge. Cred că este locul în care se concentrează toată iubirea unei familii, cu năbădăi sau cu mângâieri, după caz. Și mai cred că bucătăria este locul în care se adună cele mai multe amintiri. Cel puțin așa este bucătăria mea.