Deși apărut în timpuri străvechi, tatuajul este considerat încă, un subiect tabu. Pe atunci, rolul său era fie de scut împotriva forțelor malefice sau de intimidare a adversarului în luptă, fie arăta apartenența la un trib sau credință. De-a lungul timpului, odată cu evoluția societății, motivele pentru care oamenii aleg să-și tatueze corpul s-au schimbat, iar în prezent, din ce în ce mai mult, tatuajul reprezintă un mod inedit de manifestare a artei și de înfrumusețare corporală.

Text: Cristina Brătuț; Foto: Pisica Grasă Tattoo

Ca orice subiect controversat, tatuajul împarte oamenii în mai multe tabere. Sunt cei pentru care tatuajul reprezintă mai mult decât un simplu desen pe piele, pentru că el vorbește despre o stare de spirit, o amintire, o poveste, o suferință sau o bucurie. Există, desigur, și cei care-și fac tatuaje doar pentru că este cool sau în trend, îl consideră un mod de a ieși din anonimat sau este pur și simplu un moft. Și normal, să nu îi uităm pe cei ce privesc tatuajele ca pe ceva vulgar, ca pe un kitch, o încălcare a regulilor nescrise ale societății și încă o groază de alte bla bla-uri de genul acesta.

Oh well, personal mă încadrez în prima tabără, cea mai norocoasă, văd în tatuaje un mod de a spune o poveste, un mod de a pune la bătaie toată creativitatea și originalitatea ideilor from my twisted mind :)

ScufitaEste muuuuult mai frumos în realitate

Corb

Flori

MarleneDietrich

MastiRomanesti

Primul contact pe care l-am avut cu lumea tatuajelor a avut loc exact acum un an și o lună, sunt Fecioară și detaliile de genul acesta sunt specialitatea mea :), iar decizia de a–mi face un tatuaj a fost rapidă. Știam exact ce vreau, știam partea corpului pe care urma să fie desenat, dilema a apărut în momentul în care a trebuit să aleg salonul și artistul tatuator. Se știe că în București sunt o groază, unele ok, altele mai puțin, așa că, după o cercetare destul de amănunțită, am ales un artist super talentat dintr-un salon de la Piața Victoriei, cam scump pentru buzunarul unui student, ce-i drept, but what the hell! Acum pot să spun că a meritat fiecare bănuț. Așa a apărut primul meu tatuaj, o pisică neagră. Da, da, știu, pisica neagră poate părea banală multor persoane, dar pentru mine are o semnificație specială. Așa cum pisica neagră este blamată și acceptată mai greu de către oameni, cam așa m-am simțit și eu de multe ori până mi-am găsit locul printre oameni la fel ca mine. Sunt rockeriță și se știe prea bine câtă superficialitate există în societate și modul în care suntem percepuți, dar asta e o altă poveste.

Schelet

PisicaNu-i pisica mea, dar tot Pisica Grasă a desenat-o

După  primul tatuaj, am zis să îmi mai fac unul, l-am făcut la vreo două luni diferență și apoi încă unul, încă unul până am ajuns să dețin 5 tatuaje. Momentan :)

TatuajCristinaO parte din tatuajele mele

La cel de al doilea tatuaj am hotărât să schimb salonul și de atunci i-am rămas fidelă. De fapt, pot spune că este mai mult decât un salon, este un loc unde te simți ca între prieteni, cu o atmosferă plăcută și oameni talentați, ce mai, îl consider cel mai mișto salon din oraș. Și mai are și-un nume parcă predestinat, Pisica Grasa Tattoo, nu știu dacă mai știți, dar îmi plac pisicile :)

La Pisica Grasă am legat o relație de prietenie cu artistul tatuator și da, lucrul acesta este unul important pentru mine pentru că mă simt mult mai chill atunci când știu că persoana care mă tatuează este comunicativă și open mind, mereu cu idei inovatoare. Astfel timpul trece mai ușor și durerea e mai acceptabilă, este ca și cum aș ieși la o cafea cu o prietenă, doar că la sfârșit mă aleg cu o operă de artă. Iona you are the best of the best!

Am tot fost întrebată … câte tatuaje îți mai faci? Răspunsul meu: 1, 6, 20, nu există un număr fix, există doar povești sau amintiri ce își asteaptă rândul să prindă viață pe pielea mea. Și mai este un motiv pentru care nu există un număr fix, tatuajele sunt ca și chipsurile, you can’ t just have one.

Și da, I have an ink addiction de care sunt foarte mândră :)