După luni de zile de chinuială, iată că am reuşit să-mi iau inima în dinţi şi să public primul meu post. Habar n-am de ce mi-a luat atât de mult timp, doar textele mele, mai mult sau mai puţin interesante, cine sunt eu să judec, sunt publicate de vreo 10 ani. Nu am nici pretenţia că aici voi scrie chestii senzaţionale, inteligente, nemaiîntâlnite şi nemaiauzite, cu astea se ocupă mulţi alţii. Voi scrie despre ceea ce simt. Pur şi simplu. Cât de greu poate să fie?

Am decis că voi scrie doar despre chestii frumoase şi nu voi da frâu liber frustrărilor. Fiecare dintre noi are aşa ceva, de ce aş fi eu mai cu moţ? Mi-ar plăcea foarte tare, de ce să mint, să am cititori, parteneri de dialog, aşa că dacă aţi ajuns întâmplător sau nu aici, exprimaţi-vă. Vă rog doar să folosiţi un limbaj frumos. Aşa cum spuneam mai sus, frustrările sunt aşteptate în alte părţi. Îmi dau seama că sunt incoerentă, am emoţii maxime în timp ce scriu, parcă dau vreun examen, dar dacă mai şterg şi textul ăsta, nu mai ajung niciodată să dau drumul la blog. Prin urmare, nici nu dau preview, ci direct publish. Asta e, până la urmă asta sunt eu.

Ah, am uitat să spun, dacă interesează pe cineva. Poza a postat-o Koma, tipul care m-a ajutat cu layout-ul, nu are nicio legătură cu textul meu, am păstrat-o pentru că îmi place foarte tare.