Cu această frază am rămas în minte după cele două conferințe susținute de Alfie Kohn, sâmbăta trecută, la Intercontinental. Nu sunt singurele cuvinte care mi s-au întipărit în minte, iar întâlnirea cu el a fost ca o explozie de energie și informație prețioasă pentru care sunt recunoscătoare fetelor de la Totul despre mame.

Am auzit și citit tot felul de păreri legate de Alfie și metodele propuse de el. Unele opinii decente, altele mai puțin, dar nu-i așa, trăim într-o țară în care toată lumea se pricepe la tot. Fac parte din categoria mamelor care nu sunt autosuficiente, adică sunt conștiente că nu s-au născut învățate, iar ceea ce simt poate fi completat de informații oferite de specialiști. Așa cum am mai spus, am fost și sunt, în continuare, privită cu ochi mari atunci când spun că citesc cărți de parenting, psihologia copilului sau merg la seminarii/workshop-uri/conferințe care au ca temă parentingul. Dar Maia a venit în viața noastră într-un moment în care mama deja alesese să meargă într-o lume mai bună, așa că ajutorul pe care l-am fi putut avea, nu a existat, prin urmare a trebuit să învăț să-mi ascult inima, iar pentru asta, câteodată, am avut nevoie de cărți.

Când am ținut-o pentru prima dată în brațe pe Țup, la spital, în seara zilei în care am născut, nici nu vreau să-mi mai amintesc că am născut la 11.30 dimineața, iar până la ora 8 seara eu nu văzusem copilul :(, m-am uitat la ea cu o uimire care putea să rivalizeze doar cu uimirea din ochișorii ei ca două măsline care mă priveau. Ce fac acum? Asta a fost întrebarea care m-a obsedat câteva zile bune. De aceea am citit și citesc în continuare tot ce ține de creșterea armonioasă a copilului. Nu cred tot, nu iau de bun orice citesc, ci fac propria mea selecție în funcție de felul în care rezonez cu informația. Dar citesc, mă informez, ascult orice informație care m-ar putea ajuta să fiu un părinte mai bun pentru copilul meu.

La Alfie m-am dus cu întrebările pe hârtie la fel ca la un interviu one-to-one. Mă bucur că au fost oameni care au întrebat aceleași lucruri ca și mine, și mă bucur din suflet că Alfie ne-a răspuns foarte normal și fără să-și ia aerul de somitate în domeniul parentingului.

Sâmbătă, am ajuns la prima conferință, cea despre școală, cu inima în gât de indignare, neputință, furie, dar și speranță că poate, poate, incapacitatea mea de a înțelege temele pentru acasă este justificată. Ei bine, DA, este justificată. Temele pentru acasă nu folosesc nimănui, iar notarea lor este absolut abuzivă. Noi ne confruntăm zi de zi cu problema temelor pentru acasă. Maia nu vrea să le facă, de cele mai multe ori, iar eu oscilez între a o împinge către ele și a o lăsa la joacă. Din păcate, doamna învățătoare notează temele pentru acasă, iar Maia a luat un insuficient pentru care se jelește de fiecare dată când își amintește de el, deși i-am explicat că nu învață pentru note, iar pentru noi nu sunt importante.

photo 1Cam asta facem atunci când nu facem temele pentru acasă :)

M-am simțit extraordinar la conferințe, m-am bucurat că a fost multă lume, dar m-am întristat când am auzit o fată tânără, probabil cadru didactic, care și-a exprimat vehement propunerea ca părinții să nu decidă asupra procesului de educație, ci eventuala schimbare a acestuia să pornească exclusiv de la profesori. M-am bucurat că în jurul meu, stânga, dreapta, față, spate, erau doar cadre didactice, dar m-am întristat când am aflat că sunt exclusiv de la unități private de învățământ. Alfie chiar a întrebat câte persoane din public sunt profesori la școlile de stat și au ridicat vreo 5 mâna. Maxim 5 :( M-am bucurat că Alfie mi-a dat ideea să printez de pe site-ul lui un material referitor la teme și să-l dau învățătoarei, dar m-am întristat când mi-am dat seama că va trebui să-l traduc și să-l scurtez dacă vreau să-l citească. Apoi, m-am întristat mai tare dându-mi seama că-l va arunca la coș pentru că cine sunt eu s-o învăț pe ea? Sau Alfie Kohn, ăsta?

La conferința despre iubirea necondiționată a fost arhiplin, abia am reușit să mai respir, mai ales că am avut ghinionul ca pe scaunul din dreapta mea să se așeze o mămică învăluită în niște miasme groaznice, sorry, nu pot să fiu delicată de data asta, efectiv am crezut că o să mă sufoc. Concluzia pe care am tras-o în urma discursului alfian este că ne controlăm copiii pentru confortul nostru personal. Nu-i lăsăm să alerge ca să stăm noi liniștiți. Nu-i ascultăm pentru că e mai simplu să ne uităm la televizor, să butonăm la calculator sau să povestim cu o prietenă la telefon. Nu le validăm nevoile, deși nevoile lor sunt perfect valabile și firești. De aceea, am ales pentru titlu cuvintele pe care le-a tot repetat Alfie: Vorbește mai puțin, întreabă mai mult.

S-a mai discutat și despre pedepse și recompense, ambele total ineficiente pe termen lung, fapt dovedit prin studii nenumărate. Recunosc, atunci când era Maia mică, am încercat și eu pedeapsa, cu un nod în gât și c-o strângere de inimă, dar am încercat-o. Nu a folosit niciodată. Țupure a fost și este de neclintit: dacă vrei să fac ceva, mami, trebuie să-mi spui de ce. O mamă nu își pedepsește copilul, nu așa face o mamă, o mamă îl iubește pe copil. Cu replica asta, m-a dat gata, m-am simțit ultimul om de pe pământ după ce a rostit cuvintele astea. Dar, are dreptate.

Aș putea să scriu kilometri întregi despre ce ne-a povestit Alfie Kohn și despre cartea lui Parenting necondiționat pe care aproape am terminat-o de citit. Am plecat de acolo plină de energie și cu sufletul împăcat că, deși sunt considerată nebună de învățători și unii părinți, lupt în fiecare zi cu sistemul de învățământ din țara asta, cu mentalitățile învechite ale adulților din jur, cu mine și tiparele mele.

Lupta cu sistemul de învățământ este istovitoare, câteodată zic gata, abandonez, ce-o fi o fi, dar apoi, vine Maia acasă tristă că doamna o tot întreabă de ce vrea ea neapărat să fie diferită de ceilalți sau plânge grav că nu și-a făcut tema și o să ia insuficient, și redevin leoaica ce-și apără puiul. De sâmbătă, am tot căutat în textele de lege unde scrie să temele pentru acasă se notează și am descoperit că NU se notează. Nici temele NU sunt obligatorii. Așa că acum, după ce primesc confirmarea unui inspector școlar, în loc de print-ul articolului despre ineficiența temelor scris de Alfie, voi merge la școală cu print-uri ale legii.

Nu știu dacă voi reuși să schimb ceva, poate că nu, dar nu pot să stau cu mâinile în sân și să privesc cum copiii sunt în continuare umiliți la școală de profesori și învățători care sunt acolo să-i ajute să se dezvolte frumos și sănătos.

Totuși, trecând peste tristețile mele, cel mai important mi se pare faptul că a început să se mărească numărul părinților care doresc altceva pentru copiii lor și că se organizează tot mai des întâlniri cu specialiști care încearcă să schimbe paradigma în educație.

Mulțumesc Despina Bădescu, redactor-șef Totul despre mame, și Monica Reu de la Asociația pentru Comunicare Non-Violentă, pentru că organizează astfel de întâlniri  extraordinare cu acești oameni extraordinari, și le urez să nu-și piardă pasiunea și implicarea.

Mulțumesc din suflet, Despina!