Hello și bine ai venit!

Am descoperit practica yoga și Pilates acum aproape 10 ani, și mi-a plăcut atât de mult ceea ce s-a petrecut cu corpul, mintea și inima mea, încât am decis să devin instructor și să-mi împărtășesc pasiunea cu ceilalți. Consider că practica yoga și Pilates produce transformare profundă, și este îngăduitoare, precum o bunică înțeleaptă care te iubește și te primește în brațele sale indiferent cum arăți, ce spui sau ce faci. Pentru mine, practica yoga nu înseamnă posturi nebunești, instagramabile, la cei 51 de ani pe care-i am, provocările sunt mai mult de natură interioară, decât exterioară.
Practic yoga și Pilates pentru bunăstarea întregii ființe, nu ghidată de ego. Lucrez în armonie cu corpul meu, îl ascult, îi accept și îi respect limitările. Iubesc la nebunie sentimentul de împlinire, forță și echilibru, de conectare cu sinele, bucurie și claritate cu care plec de pe saltea. După fiecare clasă știu că totul este și va fi bine.

Misiune

Am ales să susțin, printr-o abordare holistică, femeile cu vârsta 40+ în procesul de redescoperire a propriului corp, de reducere a stresului, echilibrare a nivelului de energie și creșterea rezistenței emoționale. Îmi doresc să-și asculte și înțeleagă corpul, să-l accepte și să-l iubească așa cum este el, să-și trăiască întregul curcubeu de emoții, să facă din propria minte aliat, nu dușman, să se reconecteze cu resursele lor interioare prin meditație, respirație și mișcare conștientă.
Visez la o lume în care oamenii să se accepte ca ființe complete, minte, suflet, corp, spirit, să își crească vibrația personală și astfel, intrând în rezonanță, să se creeze masa critică pentru creșterea vibrației colective.

De ce un studio yoga și Pilates dedicat femeilor cu vârsta 40+?

Pentru ca am 51 de ani și am simțit pe pielea mea ce înseamnă practica yoga și Pilates adaptată nevoilor și limitărilor corpului meu. Pentru că nu mai vreau să aud doamne care cred ca nu pot face yoga sau pilates la 40-50 de ani, din cauza vârstei, a faptului că nu au mai facut sport de mulți ani sau chiar niciodată. Pentru că sunt doamne care cred că tot ce văd pe Instagram înseamnă yoga și niciodată nu vor putea face ce văd în imagini.

Pentru că ambele tipuri de mișcare sunt antrenamente funcționale, ceea ce înseamnă că ne ajută să funcționam optim în toate activitățile cotidiene.

Pentru că peste 40 de ani, vrem, nu vrem, ne mai dor șalele, genunchii, umerii, șoldurile, dar asta nu înseamnă că nu putem avea o practică adaptată nevoilor noastre.

Pentru că știu cum este să mergi la o clasă de yoga sau pilates ghidată de un instructor tânăr și neliniștit, într-o sală plină de alți tineri și neliniștiți, și să nu te regăsești acolo.

Pentru că vreau ca practica să-ți fie balsam, să ai fluturi în stomac în așteptarea clasei, nu să te gândești cu groază că ai clasă de pilates sau yoga mâine.

Pentru că sunt foarte mandră de gașca 40+ care participă la clasele mele de peste 8 ani, și vreau să inspirăm cât mai multe persoane de aceeași vârstă să practice constant yoga și pilates.

Bine ai venit la Lilik Yoga Studio!

Spațiul tău de siguranță, locul în care poți începe călătoria către auto-vindecare. Este un studio intim, colorat și vibrant, care acomodează un număr limitat de participanți ceea ce înseamnă că te bucuri de susținere, atenție și ghidare personalizată din partea mea.  Îl găsești în Corbeanca, Ilfov. 

Este spațiul meu de suflet, a doua mea casă, locul în care te invit și te primesc cu brațele și inima deschise, și cu tălpile goale.

Îmi doresc să devină și pentru tine un alt acasă, locul în care vii cu bucurie și lumină în suflet, cu drag și nerăbdare. Îmi doresc să creăm împreună o comunitate de oameni preocupați, în egală măsură, de trup, minte și suflet, o comunitate conectată la cea mai frumoasă energie din Univers, iubirea.

Aici găsești clase de grup și private de Hatha, Vinyasa și Yin Yoga, Pilates, Stretching și dans adaptate nevoilor participanților, de la complet începători până la cei aflați de ceva vreme pe această cale. 

În această lume din ce în ce mai agitată, Lilik Yoga Studio este o oază de liniște, pace și calm, locul în care te întorci la tine și reconstruiești fundația necesară pentru a explora și echilibra corpul, respirația, mintea și sufletul. 

Și, din când în când, if you stay in flow, poți găsi niscaiva petreceri, povești pe pernuțe, Cercuri de femei, Ritualuri de lună, sesiuni de Holistic Coaching, Chakra Dance, Sound Healing și Chakra Reading, yoga și mindfulness pentru copii. Bomboane de ciocolată și pahare cu picior.

And some sparkles. Or bubbles. Or both.

 

Abia aștept să practicăm împreună!

Lilik

Sesiune 1:1

250 lei

60-75 min

Pachet 5 ședințe

1000 lei

Valabil 2 luni

Pachet 10 ședințe

1800 lei

Valabil 3 luni

Haide să ne cunoaștem

    Testimoniale

    • ” Clasele cu Lilik sunt relaxante, amuzante și blânde. Prin intermediul practicii mi-am format obiceiul de a face mișcare în mod regulat, mi-am îmbunătățit considerabil elasticitatea și mobilitatea corpului, durerile de spate s-au ameliorat, mi-a crescut toleranța față de ce „nu pot”, am o stare de calm și relaxare, și o atitudine ceva mai reflexivă.”

      Cristina C.

      . 45 ani
    • ” Practica cu Lilik este relaxantă bazată pe experiență, cunoștințe și capacitate de empatie. Flexibilă prin combinarea fermității cu blândețea. Plină de învătatură prin combinareaștiinței cu spiritualitatea. Practica yoga și Pilates cu Lilik mi-a adus mai multe beneficii: întinderea coloanei lombare și întărirea musculaturii spatelui, eliberarea stresului pandemic, energie, relaxare, liniște lăuntrică, bucurie, calitate îmbunătățită a somnului, pace și interactivitate.”

      Adina P.,

      48 de ani
    • ” Pentru mine, clasele de Pilates cu Lilik înseamnă profesionalism – rezultatele se văd cu ochiul liber; dezvoltare – la fiecare clasă încerc să ating limite de performanță; bucurie – atmosfera frumoasă și sentimentul de siguranță, și căldura care creează acel confort de care ai nevoie ca să faci și sport, dar și să te simți bine. Cea mai importantă problema pe care am rezolvat-o, dar nici pe departe singura, este cea legată de durerile lombare pe care le-am purtat cu mine din luna octombrie 1997 și până când am început să practic Pilates, în ianuarie 2018. Beneficiile practicării acestui mod de mișcare sunt maxime, de la cele legate de sănătate prin întărirea imunității și nu numai, tonifiere și corectarea posturii, până la cele de dispoziție și relaxare, atât de necesare în lumea în care trăim.”

      Robert Lorentz

      51 de ani
    0 WooCommerce Floating Cart

    No products in the cart.

    Introducere in sistemul energetic al chakrelor

    Vrei să-ți începi călătoria spre auto-cunoaștere? Descarcă gratuit ghidul Introducere în sistemul energetic al chakrelor și fă primul pas.

    Loading...