Nicoleta, mulțumesc mult pentru acest comentariu. Știu că ai dreptate, m-am lovit și eu de zâmbetul fals al directoarelor de școală, deși doar în calitate de părinte. Îmi pare rău că ai renunțat la activitatea didactică, copiii au nevoie de astfel de oameni, dar te și înțeleg pentru că din păcate, sistemul este un balaur cu foarte multe capete, iar noi, niște bieți oameni care vrem să fim sănătoși și liniștiți, înainte de toate. Dar am văzut și tinere învățătoare care nu știau cum să se gudure mai bine pe lângă aceleași directoare, doar doar vor fi „văzute bine”. Și care se duceau la directoare să pârască bieții copii că nu o lasă să-și facă ora. Sunt o fire destul de optimistă, dar în ultimul timp m-a cam părăsit speranța că se mai poate face ceva în țara asta în general, iar în educație în mod special. Degeaba tai capetele balaurului, el are puteri aproape supranaturale de a-și crește alte capete care să susțină viața corpului.
Nu vreau să te întristez, dar groaza ta este absolut justificată. Copilul tău „neîmblânzit” adică liber și lăsat să se dezvolte în conformitate cu emoțiile, abilitățile și dorințele sale va avea de tras încă din prima zi de școală 🙁 Daaar, poate va avea noroc și vei găsi pentru el o învățătoare deshisă la minte și la suflet, și cu sufiecientă putere să înfrunte directoarea, adică sistemul.
Baftă! Te mai aștept pe aici.

Bine ai venit, Gabriela!
Nu cred că părinții din fosta noastră clasă sunt interesați de acest subiect, dar bineînțeles că îl poți trimite. Dar să trimiți linkul la blogul Andreei, ea este autoarea articolelor, nu eu. Am preluat un fragment din articolul ei pentru că este un subiect care mă interesează extrem de mult.
te mai aștept pe aici 🙂

Bine ai comentat, Cristina!
Cutia Pandorei e deschisă de multă vreme, din păcate.