Thank you, Sunshine! Să mai îndrăznești și altă dată, te aștept 🙂

Ce mă bucur că mi-ai scris atâta, Reg!!!! Pasiunea semnelor de foc se vede și în lungimea comentariilor :))) Ai dreptate, știu că pe acolo lucrurile sunt un pic exagerate, dar nici ca la noi. Problema apare atunci când nu se găsește calea de mijloc, rezonabilă și de bun simț, ci se aruncă în extreme. Adevărul este că la noi, în primul rând părinții nu sunt câtuși de puțin interesați de propriul copil, nu generalizez acum, sunt și altfel de părinți, evident. Copilul trece prin diferite etape de dezvoltare pe care nu le știe nimeni pentru că nimeni nu se naște învățat, dar există cărți, există internet, dar se pare că nu există interes. Copiii nu se pot comporta așa cum se comportă adulții, în primul rând pentru că ei sunt sinceri în orice tip de manifestare, iar dacă la un restaurant copilul vede ceva amuzant, va râde zgomotos, nu va râde economic cum spunea mama. Dacă îi place mâncarea se va manifesta ca atare, fii-mea mormăie destul de zgomotos de plăcere când primește ce a comandat. Dacă sunt 2 copii, deja lucrurile de complică pentru că sunt două forțe care se întâlnesc, cam așa văd eu sentimentele copiilor, tumultoase și pasionale. Dar așa sunt ei, trebuie înțeleși. Nu știu să-și controleze sentimentele, deși părinții se străduiesc din răsputeri să-i învețe să o facă, și cred eu, este mai bine să- lăsăm să se manifeste așa cum simt. Poate că ei vor fi mai deschiși și mai sănătoși la suflet tocmai pentru că se exprimă liber. Mulțumesc, Reg. Pupă pe toată lumea și te mai aștept pe aici.

Am primit linkul postului tau de la Laura, chiar a doua zi dupa o iesire cu copiii la restaurant.

Eu sunt genul parintilor din spatele prietenei tale. Adica destul de stresat (foarte stresat ar zice Laura) atunci cand iesim la restaurant. De fapt depinde de restaurant sau loc, dar aici unde am fost ultima oara nu prea era genul de restaurant pt copii. Asa ca am mancat (vorbesc de mine) printre picaturi (sau cu noduri) in timp ce copiii nostri s-au comportat ca niste copii. Adica au varsat un pahar cu apa, au aruncat cu culorile si s-au certat pe ele, au urlat la Laura ca bea din paharul meu si au facut o semicriza ca nu au primit o bila cu surprize la plecare.
Atmosfera din restaurant era una de mumumu/inimioare iar noi (sau cel putin eu) paream ca un elefantel in mijlocul meselor de 2 persoane la care perechi quebecoase isi savurau fructele de mare acompaniate de vinul adus de acasa…
Nu uita ca suntem aici, iar AICI copiilor li se permite orice si doamne fereste sa-mi surprinda careva vreun gest, cuvant sau privire necorespunzatoare la adresa copiilor mei.
Drept care toti domnii si doamnele ne-au privit surazand si abordand privirea de „vai ce ingerasi aveti”. Chelnerita (oare exista cuvantul asta?) surprinzand probabil tensiunea de pe fata mea, a facut glume non-stop, doar doar m-oi relaxa. Dar eu nimic…

Si acum, ca citesc despre restaurantul tau, imi dau seama cat de mult imi lipseste uneori tzarania aia din Romania. Pai nu as fi fost eu super-relaxat langa masa de 10 „persoane” din restaurantul cu pricina? Cu copiii mei urland cot la cot cu ei? Ca de seful de sala care ne-ar fi dat afara aveam eu grija…

Daca observi, eu nu vorbesc despre copii si drepturile lor ci despre mine… Asta pt ca asa cum spuneam, copiii sunt nr 1 aici. Si banuiesc ca stii, dar merita totusi sa spun, exista „chiar si” o organizatie care ii apara pe copii. Se numeste DPJ. Si stii ce fac astia daca nu te comporti ok cu copiii tai? Vin si ti i ia.
Iata si un link daca vrei sa vezi despre ce e vorba mai clar :

http://www2.cdpdj.qc.ca/protection-droits-jeunesse/enfants-difficultes-dpj/Pages/default.aspx

Practic, nu ai voie sa le faci nimic, CHIAR NIMIC, iar incepand de la gradinita sunt invatati ca, daca li se pare ca ai un comportament necorespunzator fata de ei, sa vina si sa spuna educatoarei sau profesoarei.

In ce priveste anuntul de pe meniul respectiv, sunt convins ca restaurantul ar fi fost inchis.

In concluzie, eu cred ca adevarul e ca de obicei, la mijloc. Nici ca aici unde nici macar nu am voie sa intru in vestiarul scolii daca sunt copii inauntru dar nici ca acolo, unde pare ca sunt „tolerati”.

Na ca in loc sa scriu la mine pe blog scriu la tine pe blog 🙂

Bye.

P.S.

Hard Rock-ul de care vorbesti este de departe cel mai „perfect” restaurant de mers cu copiii. Nicaieri nu ne-am simtit mai bine.

Mersi, Alina! Maia a fost foarte mândră că i-ați expus desenul 🙂 Și noi am fost la Hard Rock și Maia a fost în elementul ei:)) te mai aștept pe aici, să știi!

Mersi, Irina. Dacă ar fi mai mulți ca noi, poate că lucrurile s-ar mai schimba.