Cum să vedem partea plină a paharului. Astăzi, paharul numit școala primară

Înainte cu vreo 2 săptămâni de a începe școala, aflăm că una dintre învățătoarele de la clasa Maiei nu mai este învățătoarea lor, ci va activa la faimoasa deja clasă pregătitoare. Ne supărăm, ne dăm de ceasul morții, copilul se întreabă dacă este vina lor, a copiilor, ne agităm, facem cereri de revenire a doamnei în cauză… rezultatul este nul.

Doamna X rămâne la clasa pregătitoare, iar la clasa copilului nostru rămâne doar doamna Y. Menționez că Maia este la o clasă step by step, iar programul este de la 8 la 16, deci o singură învățătoare nu poate face față singură 8 ore la 25 de copii și să rămână întreagă la minte. Gândesc pozitiv și zic, tot răul spre bine, nimic nu e întâmplător etc, îi spun copilului ei, mami, lasă, că poate vine o doamnă mai bună ca doamna X, și așteptăm să înceapă școala.

Prima zi de școală. O buluceală de nedescris, ne pupăm cu doamna Y, aflăm că nu le-a fost luată clasa în care învățau, căci așa se zvonea, deci nu se mai mută într-o altă sală de clasă, ne bucurăm mic și cu oarece teamă, apoi  o văd pe Maia năpustindu-se asupra mea cu o privire amărâtă și-mi spune: mami, avem un domn, nu o doamnă, și este urât, are mustață și n-are dinți în gură. Zic, iubita mea, oamenii nu se judecă după felul în care arată, poate omul este în tratament la dentist, și poate chiar este un om bun și blând, mie așa-mi pare. Lucru foarte adevărat, părea un om de treabă. Copilul se lasă convins. Intrăm în clasă și ne este prezentat domnul într-un fel care pe mine m-a pus pe gânduri. Zice doamna Y: domnul este noul învățător al clasei, stați fără grijă, a mai lucrat în învățământ … și aici creierul meu s-a blocat, n-a mai procesat informațiile ulterioare. Cum adică a mai lucrat în învățământ, stați fără grijă? Nu e normal să mai fi lucrat dacă este trimis de Minister învățător la clasă? Trec 3 zile, timp în care încerc să aflu mai multe despre om. Nimic. O întreb pe Maia cum e domnul? Păi, mami, el nu vorbește, vorbește doar dna. Y, el doar stă și se uită la doamnă. Iar fac apel la partea plină a paharului și zic, bine că nu țipă la ei, poate-i trebuie un timp să se obișnuiască cu copiii, cu clasa, cu doamna Y. După cele 3 zile, aflu de la fii-mea că domnul nu mai este domnul lor pentru că și învățătorii iau note și doamna directoare i-a dat 7, nu 10 ca doamnei Y, deci gata, nu mai este învățătorul lor. Păi și cine e? Păi, nu știu, zice copilul, rămâne doar doamna Y. Respir adânc, număr până la 10 și mă învălui mental într-un glob de lumină. Tot răul spre bine, nimic nu e întâmplător, privește partea plină a paharului etc. Vorbesc cu învățătoarea, îmi confirmă spusele copilului, mă asigură că vine o doamnă minunată, îmi spune că domnul era inginer 🙂 și că nu mai lucrase ca învățător, nu înțeleg dacă lucrase vreodată ca profesor, și că nu se poate așa ceva, dar acu’ o să vină o doamnă minunată și totul va fi bine. Întreb și eu ca prostu’, da’ cât o să stea doamna asta, tot ca domnu’? Nu cred că este normal să zăpăciți copiii în halul ăsta. Nooo, doamna asta stă, vă spun eu. Bine, zic. Dacă-mi spune doamna Y, io cred, ce să fac. Sunt pozitivă. O întreb pe fii-mea cum e doamna cea nouă, ea mititica zice: mami, nici doamna asta nu prea vorbește, da’ pare bunuță 🙂

A trecut prima săptămână de școală și mi se pare că a trecut deja o lună. Partea cu partea plină a paharului mă secătuiește de puteri și câteodată par nebună chiar și în ochii mei. Înfloresc din nou gândurile de emigrare, dar colac peste pupăză, Reg se apucă să povestească ce e pe la școala canadiană. Iau un pahar, torn apă-n el cât să fie jumate plin și fac exerciții. Deschid n site-uri motivaționale și citesc de-mi sare basca doar doar oi afla secretul serenității. Reprim întrebările care-mi apar în minte cum ar fi de ce școala trebuie să fie ca o închisoare, de ce trebuie să se folosească violența verbală și pumnul în gură, de ce nu se gândește nimeni la copii, la nevoile și sentimentele lor, de ce instituțiile statului, plătite de noi, nu fac planuri pe termen lung?

Nu găsesc răspunsurile, ba chiar apar și alte întrebări. Dacă până de curând soluția emigrării îmi părea atractivă, acu nu știu ce mai spun, mai ales că în tările nordice, unde sistemul de educație este chiar relaxat și în favoarea copiilor, nu aș putea să trăiesc pentru că sufăr de frig 🙁

Deci, ca și concluzie, trebuie să fie ceva bun în toată această tevatură, nu? Poate copiii vor învăța mai bine să relaționeze cu adulții, poate că vor reuși să se adapteze unor situații neprevăzute mai bine ca alții care n-au trecut prin asta, poate că habar n-am, trebuie să fie ceva bun în asta. Doar că mie îmi este foarte greu să-mi dau seama.

featured image

11 Responses to “Cum să vedem partea plină a paharului. Astăzi, paharul numit școala primară

  • Poate nu ar trebui să-mi dau tocmai eu cu părerea, nu am copii încă, dar între mine și sora mea este o diferență semnificativă de vârstă și am văzut-o crescând. Copiii au nevoie de stabilitate, că tocmai de-asta cresc într-o familie și nu îi adunăm pe toți într-un loc și-i strunim ca pe o turmă de oi. Am observat cu mare-mare tristețe ce s-a întâmplat prin sistemul nostru educațional, am experimentat pe propria piele schimbări de la o lună la alta, în cadrul lui, dar măcar eram ceva mai mărișoară, m-am putut adapta mai repede.
    Nu știu dacă mai e o soluție să vedem jumătatea plină a paharului, nu când e vorba de generațiile care ne urmează… Ar trebui să cerem excelență, e normal să ne dorim ce e mai bun pentru copiii noștri, e în firea umană. Îmi pare rău că tocmai Maia trece prin schimbările astea, întrebările pe care ți le pui tu mi le-aș pune și eu, în situația asta.
    Între timp am citit și articolul cu școala canadiană și sunt…nu pot descrie în cuvinte starea pe care mi-a lăsat-o cititul. E de-a dreptul stupefiant, unde e ideea educației prin joc, creștem soldați antrenați să nu arate nicio emoție sau creștem adulți capabili să reacționeze ..normal?
    Cred că o să-mi educ copiii acasă. Asta dacă nu decid între timp că omenirea nu mai are nicio șansă de salvare…

  • Am inceput de 5 ori comentariul asta… Nu stiu cum si ce sa zic pt a explica mai bine. Mai ales ca nu vreau sa influentez cu posturile mele decizia cuiva de a pleca din Romania :).

    Acum ca citesc ce scrii observ ca noi am scapat de problemele de ordin material din RO. Adica totul la nivel de infrastructura e perfect. Scolii nu-i lipseste nimic. Clasele sunt perfecte, dotarea e perfecta, autobuzele sunt perfecte, parcul care inconjoara scoala e perfect, activitatile extrascolare sunt perfecte. Exista coridoare scolare special facute pt ca dimineata copiii sa poata ajunge la scoala fara probleme si accidente. La trecerile de pietoni principale stau voluntari care se asigura ca toti copiii trec in siguranta strada si nu vreau sa vorbesc aici de cum ingheata circulatia atunci cand un autobuz scolar apare pe drum…

    Imi pot da copilul la inot, tenis, baschet, volei, patinaj, hokey, dans, muzica, circ, desen, fotbal, sah, teatru, atelier de bijuterii, club NASA etc. Toate astea in timpul „service de garde”, adica imediat dupa scoala, in cele 2-3 ore pana copiii sunt luati acasa. Si asta practic fara sa platesc.
    Asa ca da, din punctul asta de vedere suntem superfericiti ca suntem aici si cea mai vaga comparatie cu Romania e desarta.

    Singurul lucru care ne-a destabilizat, si care e clar, extrem de important, este acea lista de reguli ale clasei, pe care poate ca am luat-o prea in serios (zice optimistul din mine).

    Laura insa a preluat problema si pana la sfarsitul primului an, sunt convins ca ceva se va schimba in sistemul de valori al dragei noastre educatoare.

  • lilik
    9 ani ago

    M-am tot gândit de ieri, după ce am scris textul ăsta, și totuși cred că nimic nu este întâmplător și mai cred că tot ce se întâmplă ne ajută să înțelegem lucrurile dintr-o altă perspectivă. Este adevărat că este foarte greu câteodată, așa cum este și cazul de față, dar poate că dacă atenția noastă s-ar îndrepta acolo unde chiar contează, lumea din jurul nostru s-ar schimba și ea. Jules, îți spun așa pentru că-mi place tare de tot și mi se pare că ți se potrivește, mulțumesc din nou.

  • lilik
    9 ani ago

    Fiecare cu normalitatea lui 🙂 A voastră pare mai normală, totuși.

  • Laura Cristescu
    9 ani ago

    Lilika,
    Noi am trecut prin procesul asta la gradinita cand educatoarele s-au schimbat de 6 ori in opt luni. La un moment dat nu mi-am mai tinut nervii si cand vorbeam de gradinita imi dadeau lacrimile de mila copilului. Pana la urma s-a dovedidt ca tot eu mi-am facut prea multe griji fiindca la scoala profesorii se shimba in fiecare an.SIC! Ca se invete copii sa se adapteze. 🙂 Ce zici de asta?

  • lilik
    9 ani ago

    Laura, chiar să știi că după ce mi-au trecut nervii și m-am pus pe analizat, am ajuns la aceeași concluzie. Ușor forțată ce-i drept în sistemul românesc de educație, și zic forțată pentru că aici nu știi niciodată peste ce profesor/învățător dai, puțini mai sunt cei care au vocație pentru asta. La voi acolo și probabil în alte țări unde este împământenită această practică, profesorii fac meseria cu plăcere, au satisfacții profesionale și materiale, prin urmare, oricare vine este profi și perfect normal. Aici scuza lor este că nu sunt plătiți, de ce să se forțeze în vreun fel, pot fi agresivi și frustrați, fără să se gândească la faptul că și ei, alături de părinți, sunt creatori, ei creează noile generații și implicit noua societate. Dar da, este foarte posibil ca schimbarea profesorilor să folosească în procesul de adaptare la situații și oameni noi. Și da, ai dreptate, de multe ori grijile noastre sunt cumva nejustificate, în timp ce copiii iau lucrurile fix așa cum sunt, fără să-și facă prea multe griji. Însă aici apare un pericol, neavând termen de comparație, consideră metodele de la școală ca fiind perfect viabile și le vor perpetua la rândul lor.

  • dana
    9 ani ago

    lilik, acum ceva vreme am picat intamplator peste blogul tau, habar nu am cum si de ce dar l-am pus la favorites, articolul ala cu celulita 🙂

    azi ma intorc si citesc asta, am inghetat!

    doamna X ar putea sa fie domnisoara X si invatatoarea de dimineata a fetitei mele!

    rasfoiesc rapid la Maia dixit si devine clar, e clasa a II-a.

    te rog sa ne ierti dar cred ca v-am luat invatatoarea!

  • lilik
    9 ani ago

    Din categoria „ce mica e lumea”… să știi, Dana, că m-a bufnit râsul când am citit comentariul tău.
    Domnișoara X este doamnă din iulie, asta dacă doamnele noastre corespund, și este la pregătitoare 🙂 Dar Maia s-a calmat, a suferit la începerea anului școlar, dar întotdeauna am admirat la ea capacitatea formidabilă de adaptare și de a vedea partea plină a paharului, nu ca mama ei 🙂
    Nu am de ce să vă iert pe voi, din păcate, noi toți, copii și părinți suntem fără prea multe drepturi, dar avem multe obligații în schimb. Ministerul, directorul școlii și sistemul educațional minunat ar trebui să-și ceară iertare, dar din nou, din păcate, nu o va face în veci.
    Dacă vrei și crezi că ai nevoie, pot să-ți dau ceva ponturi 🙂

  • Augustin
    9 ani ago

    @Jules: „(…) și nu îi adunăm pe toți într-un loc și-i strunim ca pe o turmă de oi.”

    Cum nu? Nu asta-i ce se-ntâmplă la școală?

  • lilik
    9 ani ago

    Augustin, bine ai venit!
    Din păcate, asta se întâmplă la școală, și mai rău este că multor părinți li se pare absolut normal. E mult mai simplu să nu gândești și să iei de bun tot ce-ți este pus pe tavă de societate, doar de asta mergem la școală, nu? Să ne încolonăm cuminte și să facem ce ni se spune 🙁

Trackbacks & Pings

  • Revin si zic. | My Canadian blog. :

    […] ca citesc ce scrie Lili observ ca noi am scapat de problemele de ordin material din RO. Adica totul la nivel de […]

    9 ani ago

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 WooCommerce Floating Cart

No products in the cart.

Introducere in sistemul energetic al chakrelor

Vrei să-ți începi călătoria spre auto-cunoaștere? Descarcă gratuit ghidul Introducere în sistemul energetic al chakrelor și fă primul pas.

Loading...