Despre cum poate un șampon să aducă liniște în familie

În materie de produse pentru îngrijirea părului sunt destul de strictă. Mi s-a pus pata pe niște produse, pe alea le folosesc de 2 ani. Asta până ieri, când am încercat șamponul pentru volum de la Yves Rocher.

yvesRocherSamponVolum

Prima dată, l-am încercat pe fii-mea. Nu, nu vă gândiți că Maia este cobaiul meu, ci pur și simplu am terminat șamponul cu care o spălam, am fugit la cutia cu minuni și l-am extras pe dumnealui. Nu am dat importanță faptului că promite volum, nu de asta l-am ales, ci l-am folosit pentru că șampoanele Yves Rocher sunt safe, cu extracte vegetale, nu conțin parabeni, deci mi-am spus că pot să le folosesc și pentru copil.

Maia are părul ondulat, firul subțire și se încurcă nefăcând nimic. Doar că … Maia face diverse chestii printre care nu se piaptănă de-loc, doarme mai mult pe o parte, nu-și prinde părul cu nimic așa că este liber să se încâlcească, iar rezultatul este că la spate are în permanență kind of dread-uri. Sau mai exact un dread lătuț, grosuț și la prima atingere, aproape imposibil de descurcat. Ei bine, după ce am spălat-o cu șamponul de mai sus, am constat următoarele:

– textura șamponului este foarte plăcută și rozalie, deci e bine

– face multă spumă, ceea ce iar e foarte bine

– miroase frumos, mă repet cu binele

– după clătire, părul este foarte curat și lucios

– dread-ul vieții s-a descurcat în timp ce o spălam pe cap, chestie nemaipomenită pentru amândouă, adică eu nu mă mai cocoșez și enervez, fugărind-o cu pieptenele în mână dintr-o parte în alta a căzii, iar ea nu mai urlă ca din gură de șarpe de mi-e teamă mereu să nu cheme vecinii protecția copilului

– după spălare, părul s-a ondulat rapid, singur, singurel fără să-l mai ajut eu cu mânuțele astea două, și a stat înfoiat vreo 2 zile până când activitățile zilnice au readus dread-ul în viața noastră, monotonă până atunci, ce-i drept

fii-mea VREA să se spele pe cap și VREA să fie pieptănată! Yeiiiii!!!!!

Pot să spun cu mâna pe inimă că șamponul Volume de la Yves Rocher a primit ștampila aprobat de Maia 🙂 Așa face cu produsele pe care le primesc, le analizează, le studiază, pe cele safe o las să le folosească, iar la final, le pune sau nu ștampila.

Acu’, dacă am văzut cât este de mulțumită, am zis să-l încerc și eu. Zis și făcut. Mi-a plăcut cam tot la acest șampon, deci nu prea știu ce să spun. Deși nu am o problemă cu volumul, folosesc produse pentru înfoială, asta e, îmi place să am părul vâlvoi, cred eu că mă reprezintă. Dacă mi-aș întinde părul, bieții oameni din jurul meu ar fi induși în eroare asupra personalității mele la fel de înfoiate ca și părul 🙂

Am remarcat aceeași ușurință la descurcare, e adevărat, nu am o pâslă atât de densă precum are fii-mea în păr, dar nici eu nu mă pieptăn de-loc așa că pe la ceafă am numai noduri. Nu aruncați cu pietre în mine, nu mă pieptăn pentru că așa mi-a spus Sorin Stratulat, hair stylist renumit pe bună dreptate, pentru că părul ondulat își pierde buclele dacă e pieptănat. Bine, recunosc, făceam asta și înainte să-mi spună Sorin, dar dacă mi-a spus și el, atunci ce să mai fac? Respect sfatul specialistului 🙂

Ca să n-o mai lungesc, concluzia noastră este că vom cumpăra cu siguranță șamponul atunci când se va termina flaconul. Și după cum observ, se va termina foooooarte repede. Spuma pe care o face este extrem de atractivă și miroooaaaseee atât de frumos a floricele, mami, nu pot să rezist să nu fac baloane 🙂

Flaconul de 200 ml costă 14 lei și îl găsiți în magazinele Yves Rocher sau aici.

5 Responses to “Despre cum poate un șampon să aducă liniște în familie

  • Nici eu nu ma prea pieptan 🙂 Am citit undeva ca ar grabi tocirea parului.

  • lilik
    8 ani ago

    😀

  • Hehe il folosesc si eu pe asta micu’ si imi place tot mai putin cantitatea :)) Cat despre pieptanat….m-am tuns atat de scurt ca nu mai am ce sa pieptan…ma consolez cu alte podoabe capilare pe care le chinui cand am ocazia :-<

  • lilik
    8 ani ago

    Te-am văzut, măi Pixie! Dar îmi place maxim cum îți stă!

  • dianafoc
    8 ani ago

    Hello!si eu am folosit acest sampon si am fost foarte multumita de el!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 WooCommerce Floating Cart

No products in the cart.