Irinel,
mulțumesc! Mulțumirile sunt bune pentru toată lumea, prieteni sau nu!
Da, vreau la cafea! Doar că trebuie să vorbim la telefon, programul meu liber e cam strâns:) Tot numărul ăla vechi îl ai? Dacă nu, dă-l într-un mail.
te pup

Maia are o mamă foarte faină, specială şi tânără până-n străfunduri. Ce ne-am face, Lili, dacă nu am avea prieteni şi oameni faini în jurul nostru, un suflet şi o minte pline de amintiri care mai de care?! Eu cred că am fi mai sărace în poveşti, mai făr’ de amintiri frumoase care, chiar dacă nu sunt toate învelite în poleială şi nu-s toate plăcute, să ne reprezinte pentru cine suntem?! Hai că o dau în filosofeală tembelă. 😉

Nu ai, soro, pentru ce-mi mulţumi. Eşti cu capu’? Suntem între noi, draga mea, la naiba.

Să crezi tu că nu știe Maia cine ești! Poate că uită, din când în când, dacă nu povestesc despre vremurile alea prea des, dar știe, știe. Nu vreau să creadă că mama ei e o sfântă, serioasă și importantă 🙂 Vreau să știe și că am dansat pe mese,pe plajă, în ploaie, la birou 🙂 am văzut de muuulte ori răsăritul soarelui din locuri care mai de care mai interesante, am iubit și pe altcineva în afară de tatăl ei, și am prieteni dragi cu care am făcut toate astea 🙂
te pup cu drag și-ți mulțumesc că m-ai amintit atât de puternic de toate astea și de mine, în esență 🙂

Eu am fost anul trecut la 2Mai şi m-am întristat rău de dig şi de Nudi, aşa este. Nimic nu rămâne aşa cum le ştim noi. Poate doar în amintirile noastre. Eu chiar m-am apucat să scriu toate amintirile mele legate de 2Mai şi de Vamă. Cât despre Vamăăăăă… lucrurile s+au stricat tare acolo, dar bucuria de a bea cafeaua dimineaţă, în creierii ieşirii soarelui din mare, pe plaja de la Ovidiu sau nopţile dansante cu şpriţul la bord, pe aceeaşi plajă… e aceeaşi. Am fost de 1Mai acum – o bucurie. Deşi clica de acolo, fauna (pestilenţială de-a dreptul) m-a făcut să mă-ntorc mai repede acasă. Salutări Maiei deşi habar n-are cine sunt. Te pup, fată sprinţară 🙂

Am fost de Paște la Vamă, nu mai e ce-a fost, dar asta, e totul se transformă. Totuși, am simțit spiritul de atunci. Am dansat pe plajă cu Maia, am lansat lampioane, a fost mișto. Maiei i-a plăcut maxim! Povestește la toată lumea că a fost la Vamă 🙂 Am fost și-n 2 Mai 🙁 M-a rupt în două digul și NudiBar 🙁
Stai să luăm vacanță și mergem!

Irinel, mă faci să plâng 🙂 De emoție, nu de vreo tristețe. Nu știu câte de bine e, dar eu mă simt la fel ca atunci, poate mai înțeleaptă, așa cum spui tu, dar și acum m-aș urca brusc în primul tren și aș pleca la Vamă 🙂

Mersi, Irina! mi-e dor de discuțiile noastre alambicate și fantasmagorice uneori, mi-e dor de petrecerile noastre dezlănțuite sau prelinse pe pereți, mi-e dor de tot ce simțeam atunci 🙂 Consideră că te-am strâns în brațe așa cum făceam pe vremurile noastre de glorie! Și tu ai locul tău. Și când ajungi aproape de el, se aude știi tu ce muzică :)) te pup cu drag