Bine ai venit!

Sunt Lilik și mă bucur din inimă să ne cunoaștem!

Am 50 de ani, sunt căsătorită, am o fiică adolescentă, 3 pisici și 2 câini, îmi place să scriu, să pictez, să dansez și îmi place tot ce fac profesional.

Sunt instructor de yoga și susțin clase de grup și private, cu copii și adulți, online și în studio, pe care îi ghidez cu blândețe și răbdare în procesul de autocunoaștere și în călătoria către sine, prin asane, respirație, meditație. Din rolul de Holistic Life Coach însoțesc oamenii pe calea descoperirii de sine, îi ghidez în procesul de identificare a resurselor interioare, a convingerilor limitative și a blocajelor care-i împiedică să fie așa cum sunt ei cu adevărat. Sunt alături de ei în procesul de auto cunoaștere și dezvoltare personală, și îi ajut să-și trăiască viața în rezonanță cu ei înșiși, cu ceilalți și cu întregul Univers.

 Viziunea mea

Visez la o lume în care oamenii să se accepte ca ființe complete, minte, suflet, corp, spirit, să își crească vibrația personală și astfel, să se creeze masa critică pentru creșterea vibrației colective. Viziunea mea este de a-i susține în procesul personal de armonizare a tuturor aspectelor ființei, de a accepta că în fiecare dintre noi există scânteia divinității și că suntem parte din ceva mai mare decât noi, indiferent ce nume poartă acest ceva pentru fiecare. Cred că acum, mai mult ca niciodată, este necesar să trăim în prezent, conștienți de toate aspectele ființei și conectați la adevărul din inima noastră, ghidul nostru interior, pentru a face alegeri conștiente, din spațiul inimii și al iubirii, aliniate cu propriile valori. Doar așa ne creștem vibrația, intrăm în rezonanță cu oameni ca noi și putem contribui la creșterea vibrației colective, ceea ce înseamnă o lume mai bună și mai frumoasă. Valorile mele cheie sunt iubirea, familia, curajul, încrederea și libertatea. 

Abia aștept să lucrăm împreună!

Cursuri și formări

Mai mult despre mine

Lilik nu este doar un nume, ci o stare de spirit. Lilik înseamnă starea copilăriei, copilul din mine, vesel și luminos, pus pe șotii și fericit, care abia așteaptă să se joace și să împartă toată bucuria jocului cu copilul din voi, din fiecare în parte. Îmi doresc să devină și pentru tine un alt acasă, locul în care vii cu bucurie și lumină în suflet, cu drag și nerăbdare, locul în care ești ascultat și ghidat cu blândețe. Îmi doresc să creăm împreună o comunitate de oameni preocupați, în egală măsură, de trup, minte și suflet, o comunitate conectată la cea mai frumoasă energie din Univers, iubirea.

Sunt instructor de yoga și susțin clase de grup și private, cu copii și adulți, online și în studio, și îi ghidez cu blândețe și răbdare în procesul de autocunoaștere și în călătoria către sine, prin asane, respirație, meditație. Din rolul de Holistic Life Coach însoțesc oamenii pe calea descoperirii de sine, îi ghidez în procesul de identificare a resurselor interioare, a convingerilor limitative și a blocajelor care-i împiedică să fie așa cum sunt ei cu adevărat. Sunt alături de ei în procesul de auto-cunoaștere și dezvoltare personală, și îi ajut să-și trăiască viața în rezonanță cu ei înșiși, cu ceilalți și cu întregul Univers.

În adolescență îmi doream să scriu în revistele glossy de femei, pe care le știam de la o prietenă de-a mamei care primea din străinătate, și să lucrez în televiziune, însă treaba asta se întâmpla pe vremea lui Ceaușescu, a comunismului, când astfel de reviste nu existau în România, iar la tv era dificil de ajuns. Dar, na, visam cu ochii deschiși.

Nu știam despre existența Legii Atracției la vremea aia, însă o aplicam intuitiv, se pare. Pentru că, la câțiva ani după Revoluția din decembrie ’89, în 1997, visul meu s-a îndeplinit. Și nu oricum, ci am ajuns să lucrez direct la cea mai mare și profesionistă televiziune din țară, la ProTV. Împreună cu colegii mei am realizat timp de 5 ani emisiunea Pro Fashion, emisiune de modă și lifestyle, și am început să colaborez cu revistele glossy la care visam. Și din nou, am început nu cu orice reviste, ci Madame Figaro și Playboy, apoi am continuat să semnez în BeauMonde, Harper’s Baazar, Styler, SunTime, BLU și Tabu, unde am scris ca beauty editor de la numărul 3 până la 100 și ceva, aproape 10 ani. Nu am abandonat bucuria de a scrie, prin urmare, în prezent, colaborez cu revista Shape și contribui cu articolele mele în presa print și online. Te poți întâlni cu textele mele în reviste ca Unica, psychologies, Superbebe, platforma online YogaCity. Am avut și perioada mea de blogger de beauty, și chiar am fost și câștigătoare în prima ediție Digital Divas 😊

În 2012, la 42 de ani, am schimbat complet macazul și am devenit instructor de yoga pentru copii, așadar, m-am pus pe vizualizat cum voi susține clase la Club Moving Otopeni sau World Class, pe lângă care treceam în fiecare zi, în drum spre casă. Cum Legea Atracției funcționează și pentru sălile de fitness, hahaha, am ajuns să fiu instructor de yoga pentru copii la Club Moving Otopeni și Caro, devenite ulterior World Class Romania. Timp de 5 ani, am susținut sute de clase de yoga pentru copii și am lucrat cu sute de copii de la 3 la 14 ani.

Din 2012 și până acum, m-am format ca instructor aerobic-fitness, Pilates și instructor certificat internațional yoga 200h. În 2017, Legea Atracției a funcționat din nou, și visul de a avea propriul studio de yoga s-a îndeplinit, Lilik Yoga Studio. În Corbeanca, aproape de casă, așa cum mi-am lansat intenția în Univers. Au fost 3 ani minunați, în care am crescut ca om și ca instructor, am cunoscut mulți oameni interesanți, am avut parte de multe lecții din partea lor și am legat prietenii semnificative. Pentru toată planeta, anul 2020 a venit cu o altă provocare, pandemia care m-a determinat să închid studioul din Corbeanca și să accept provocarea de a trece online.

În paralel cu studioul, am studiat timp de 2 ani și am devenit Life Coach. Deși, inițial, am intrat în formare pentru mine, pentru a mă cunoaște mai bine și a găsi răspunsuri la întrebările mele, procesul transformator prin care am trecut mi-a schimbat perspectiva și am înțeles că nu căutarea răspunsurilor este cea mai importantă, ci găsirea întrebărilor potrivite. Aparent întâmplător, m-am format în metoda Kutschera-Resonanz bazată pe principiul rezonanței conform căruia tot ceea ce există în Univers vibrează cu o anumită frecvenţă specifică. Și totul interacţionează într-o măsură mai mică sau mai mare, cu cât diferenţa de frecvenţă este mai mică sau mai mare. Prin instrumentele oferite de această metodă holistică, pot însoți și susține oamenii în procesul lor de conectare cu propriile resurse interioare, pentru o viață trăită în rezonanță.

Un alt proiect de suflet, conceptul YogaJOC a luat naștere odată cu ideea cardurilor cu posturi de yoga pentru copii pe care le-am creat cu bucurie și entuziasm, și cu care s-au jucat până în prezent sute de copii și părinți, și zeci de cadre didactice. Încă visez la ziua în care practica yoga și mindfulness va fi prezentă în școlile de stat din România, și susțin orice demers în acest sens. De aceea, am creat Atelierele YogaJOC pentru educatori și învățători, în care învață să folosească tehnici de relaxare și gestionare a emoțiilor, prin yoga și mindfulness, pentru ei, dar și metode de introducere a acestor tehnici la clasă, pentru copii. Sub umbrela conceptului YogaJOC se regăsesc și clasele de yoga pentru copii pe care le susțin în studio și online.

Ce să mai spun despre mine?

Că-s kind of Eyes Wide Shut Dancer, adică dansez cu toată ființa oriunde aud o muzică ce mă face să vibrez. Asta se poate întâmpla chiar și în magazine, la supermarket, în mașină, sau pe stradă. Și închei prin a spune să îmi place să cred despre mine că pot face o poveste din orice, de aici și autointitularea Natural Born Storyteller. Iubesc poveștile și le scriu de când am căpătat abilitatea de a scrie repede cu stiloul, prin clasa a patra. Deși, de ani de zile scriu pe laptop, încă îmi cumpăr stilouri, caiete și agende pe care le umplu cu povești reale sau imaginare, pe unele dintre ele le vei găsi pe aici, pe blog.

Mulțumesc pentru răbdarea de a citi prezentarea mea tip roman-fluviu! Dar, na, totuși, până la 50 de ani ai ceva timp să faci lucruri 😊

Abia aștept să lucrăm împreună!

0 WooCommerce Floating Cart

No products in the cart.

Introducere in sistemul energetic al chakrelor

Vrei să-ți începi călătoria spre auto-cunoaștere? Descarcă gratuit ghidul Introducere în sistemul energetic al chakrelor și fă primul pas.

Loading...