Uleiul de măsline + zeama de lămâie = LOVE

M-am tot gândit dacă să scriu despre această relație care-mi bucură papilele și toate simțurile de fiecare dată când ajunge pe limba mea, iar seara în care soțul meu a gătit acel humus senzațional, în care evident a pus ulei de măsline și zice el, a scăpat cam multă zeamă de lămâie, m-a convins că relația asta merită o poveste.

Nu se știe exact când a început povestea lor de dragoste, dar sunt sigură că prima lor întâlnire a avut loc în Grecia, pe o plajă pustie, la asfințit de soare. Nu-și mai aduce aminte niciunul cum naiba au ajuns să se amestece sau cine a avut ideea să-i pună împreună la aceeași masă, cert este că de atunci nu s-au mai despărțit. Ei, da, așa este, câteodată mai intervine între ei un oțet balsamic la fel de arogant ca și uleiul din povestea noastră, dar este îndepărtat rapid sau tolerat cu superioritate regească, depinde de dispoziție.

foto

Relația dintre uleiul despre care vă vorbesc, stors la rece din măsline grecești proaspete și aromate, și zeama de lămâie aproape portocalie este de-o armonie ce n-am văzut nicăieri pe lume. El, uleiul, înalt și mândru, verde și auriu în același timp, puternic și delicat, cu miros înțepător și persistent, ți se întipărește în memorie și se ține apoi de tine ca scaiul. Ea, rubicondă și timidă la prima vedere, dar dacă-ți trece prin minte să-i spui ceva de dulce, știe cum să te acrească fără prea multe menajamente. Poate că atunci când îl vezi pentru prima dată, uleiul măsliniu poate părea zeflemitor și arogant, dar odată ce l-ai cunoscut îți dai seama că este sensibil și te cam face din vorbe, adică din gusturi. Ce să mai vorbesc aiurea, îți cucerește inima și simțurile. Are o părere bună despre el, câteodată chiar exagerează cu lauda de sine, este alunecos atât cât trebuie, și i-ar plăcea să fie peste tot. Evident, uleiul despre care povestesc aici, este unul foooarte mândru, vine de pe o insulă magică și prin urmare, crede despre el că este un fel de Merlin al uleiurilor de măsline.

Despre zeama de lămâie, plină de viață și arome, ce să mai spun? Se știe deja că are o fire cam aspră și nu toată lumea o place, dar, sincer, cred că i se cam rupe, știe că fără ea viața noastră nu ar mai fi atât de veselă și sparkling. Doar ea știe cum să schimbe orice fel de dispoziție dacă se aruncă năvalnic într-un strop de votcă rece sau se amestecă printre frunze de mentă proaspătă, cristale de zahăr brun și cuburi transparente de gheață. Da, da, acum îmi dau seama, și ea este mândră tare, poate că de aia relația ei cu uleiul de măsline este atât de puternică, știu cum să se ia unul pe celălalt și să scoată ce-i mai bun din fiecare.

Relația lor este ca orice relație de iubire adevărată … du-te, vino-ncoace, lasă-mă și nu-mi da pace. Mai întâi, se resping vijelios, își întorc spatele și fac opinie separată, apoi, el, mai înțelept, se insinuează delicat printre picăturile ei și o privește amuzat în timp ce ea-și face mendrele, ca orice femeie năbădăioasă. Ea se ține tare, nu vrea să cedeze deloc în fața aromelor lui năucitoare, se simte puternică în acreala ei supremă, dar până la urmă se lasă cucerită de miresme bine meșteșugite. Cad de acord să mai păstreze aparențele o vreme, după care încep să se amestece sălbatic, fără să-i mai intereseze nimic din jurul lor. Și așa este de când lumea. Încă de la prima lor întâlnire, pe o plajă pustie, în Grecia, la asfințitul soarelui. Nimic nu s-a schimbat.

Iar mintea mea, de fiecare dată când simt amestecul lor sălbatic de arome, pleacă cu sorcova, departe, printre dealurile cu măslini bătuți de soarele puternic și de aerul sărat al mării, prin nisipul fierbinte și auriu, printre oamenii veseli, relaxați și liberi de pe acea insulă magică pe care o port în suflet oriunde aș fi.

aspru, gros și puternic