Atunci când 12 ore fac cât 48. În aproape 48 de rânduri

Ora 8.38 Reuşesc să mă mişc din pat. Beau cafeaua şi îmi trezesc familia. La 9.00 ne vedem cu prietenii noştri în parcare, plecăm pe plaja pe care am descoperit-o ieri şi de acolo, închiriem o barcă şi facem o plimbare în jurul insulei.

9.10 Par a fi cel puţin 30 de grade, transpir stând nemişcată la umbră. Doar în costum de baie, Maia fugăreşte nişte pisoi printre flori. Ajungem pe plajă şi ne întrecem care-şi pune mai repede echipamentul de snorkeling. Nisipul deja arde şi nici nu este ora 10. Ne aruncăm în mare, iar căldura rămâne afară, departe de noi. Maia înoată lângă mine şi ne punem pe urmărit un banc de peşti argintii. Ajungem într-o zonă cu vegetaţie marină, Maia începe să se agite şi mă trage de mână. Cu ochii mari, strigă prin snorkel … Mami, mami, uite o steluţă de mare.

10.30 Ne urcăm pe barcă. Eu port pălăria de divă, ochelarii asortaţi şi o camaşă lungă de batist. Maia mă întreabă contrariată: ce este o divă? Îi explic. Păi, măi mami, atunci tu nu eşti divă că nu te cunoaşte toată lumea şi nu eşti nici vedetă de cinema. Primul sfert de oră, totul este minunat. Copiii sunt fericiţi, valurile sunt potrivite, căldura nu se simte. Mă simt ca o divă.

11.00 Barca începe să nu mai respecte direcţia. Vântul se înteţeşte şi bate spre larg. Tărmul pare că se departează în fiecare secundă. Încep întrebările. Mergem în larg? Aici se face tsunami? Mami, cum se face un tsunami? Încep să simt cum transpir.

11.05 În dorinţa mea de a îndrepta barca spre mal, strâng cu putere bara de metal şi afişez un zâmbet larg ca să nu se prindă copiii că atacul de panică se apropie cu paşi repezi. Declar cu acelaşi zâmbet pe faţă că îmi este foarte rău, rău de mare a nu se înţelege altceva, şi că vreau pe mal. Am cămaşa lipită de corp. Deci, faza cu diva a picat.

11.30 Ajungem pe o plajă stâncoasă, iar prin apa turcoaz se văd o mulţime de arici de mare. Panica îmi paralizează creierul, prin urmare nu ţin cont de riscuri şi mă arunc din barcă direct pe stânci. Scap de acele veninoase. Maia nu înţelege de ce vreau să o iau din barcă şi protestează. Mie nu mi-e rău, ţie îţi este. Eu vreau cu barca cu tati. Le spun să vină să mă ia cu maşina.

12.00 După vreo 15 minute de urcuş pe o potecă plină de pietre, ies în şosea. Sunt 4000 de grade. Nu adie niciun pic de vânt. Simt că-mi transpiră şi creierul sub pălăria de divă. Mă orientez după soare şi pornesc pe şosea spre plaja de unde am plecat dimineaţă. Sper să o fi luat în direcţia bună.

12.20 Trec 2 maşini, nişte scutere şi o maşină de îngheţată.

12.45  Drumul spre plajă este plin de colb roşu şi mic. Şi este lung. Şi nu este pic de umbră. Mă întâlnesc cu nişte capre care se sperie când mă văd. Nu am prea înţeles de ce, pălăria de divă chiar mă prinde.

13.15 Trec nişte tipi pe scutere şi unul cu o maşină de teren care până se prinde că sunt şi eu pe acolo, mă învăluie într-un nor de praf care îmi intră şi în c….

13.45 Am ochelarii negri plini de praf aşa că nu văd foarte bine ce maşină se apropie de mine. Aud ca prin vis vocea Maiei care-i spune lui tat-su… uite-o pe mami! Se uită amândoi la mine ca la fata morgana. Trec pe lângă ei, măresc pasul şi sub privirile stupefiate ale prietenilor, mă arunc în apă, nu înainte de a arunca pe plajă pălăria şi ochelarii de divă.

17.00 Mă trezesc în hamacul în care m-am prăbuşit acu vreo 2 ore pentru că Maia mă gâdilă în talpă. Hai să ne scufundăm, mami. Îmi adun puterile şi mă ridic. Simt o durere în fese. De la poziţie, zic. Ne aruncăm în apa transparentă şi plecăm în cautarea castraveţilor de mare.

19.00 Nu putem să ne dezlipim de pe plajă. Maia face broscuţe împreună cu prietenul ei. Se aud doar cicadele. Parcă ar trebui să mergem să facem un duş şi să ne primenim. Nu se mişcă niciunul dintre noi.

20.00 Nu se aud decât Bob Marley şi cicadele. Începe să picure. Copiii se aruncă fericiţi în mare. Umplem cardul aparatului de fotografiat cu apusul de soare şi plecăm spre casă. Mâine este o nouă zi de vacanţă.