Cum a fost prima mea clasă de yoga pentru copii

Doamnelor și domnilor, sâmbătă, la Centrul Artes, am susținut prima mea clasă de yoga pentru copii și sunt atât de fericită încât trebuie să strig în gura mare! Nimic pe lumea asta nu se compară cu zâmbetele fericite ale copiilor, iar faptul că pot să contribui și eu la existența lor, mă face să mă simt cea mai norocoasă ființă de pe Planetă 🙂

Facem cunoștință …

Noaptea de vineri am dormit câteva ore. Nu mi-a fost rău, n-a fost lună plină, n-am visat urât. Pur și simplu am avut emoții. Maaaari de tot. Dacă pe un adult îl mai păcălești cu diverse răspunsuri sau răsuciri de frază, pe copii nu poți să-i păcălești și gata. Ori ești pe lungimea lor de undă, ori te-ai ars.

Învățăm ce cuvânt magic ne deschide porțile lumii yoga și cât de bine ne face rostirea lui…

Dacă acum 9 ani mi-ar fi spus cineva că o să predau ceva, orice, unor copii, i-aș fi spus că este ne-bun de le-gat. Și asta pentru că înainte să apară Maia în viața noastră, nu înțelegeam nicio iotă din treaba asta cu copiii. De ce plâng frate tot timpul, de ce nu dorm, de ce fac figuri, de ce se tăvălesc pe jos, de ce nu stau și ei regulamentar pe scaun și de ce nu mănâncă frumos, de ce țipă, de ce aleargă haotic, de ce îți scot limba și te scuipă, de ce îți răspund cu atâta obrăznicie, ziceam eu la vremea aia, de ce și alte mii de de ce-uri. După ce a venit Maia, am început ușor, ușor să găsesc răspunsuri la aceste întrebări. Și am început să privesc în jur la toți cunoscuții mei cu copii și la copiii lor. Și mi-am dat seama că noi, adulții, îi schimbăm pe copii după mintea noastră, după experiențele noastre, după rănile noastre, după frustrările, dorințele și visurile noastre. Și asta se întâmplă deși ei, copiii, sunt perfecți așa cum vin ei în viețile noastre. Trebuie  doar să-i lăsăm să se dezvolte liber, să-i ajutăm să înțeleagă lumea în care trăiesc, să se cunoască și să se înțeleagă, să se iubească și să se accepte așa cum sunt, să-i lăsăm să se exprime, să-și spună părerile și păsurile, să-i tratăm așa cum ne-ar fi plăcut nouă să fim tratați la vârsta lor.

Suntem niște iepurași pitiți prin tufișuri, mă rog, doar unii …

Ora de sâmbătă a fost minunată. Când am terminat, eram atât de fericită și plină de energie încât nu mai știam ce să fac 🙂 Am avut pielea de găină pe mine vreo 2 ore după ce au plecat copiii. Maia a participat și ea, și m-a ajutat la fiecare pas. De câte ori simțeam o mică undă de ezitare, mă uitam spre ea, iar ea era acolo, cu privirea ei luminoasă și plină de iubire, și mă încuraja. Unul dintre copii m-a sabotat la fiecare cuvânt, m-a răsucit și învârtit, m-a testat cum a știut el mai bine, chiar mi-a trecut o secundă prin cap că va pleca. Dar nu, n-a plecat, iar la sfârșit când l-am întrebat dacă i-a plăcut și mai vine, a strigat din rărunchi DAAAAA!

Mă așteptam să am 5 copii la clasă, eram super mulțumită să am 5, dar am avut 11 și faptul că am reușit să le captez atenția timp de mai mult de o oră este una dintre cele mai mari realizări ale mele. La finalul orei, părinții așteptau afară, iar noi încă aveam chestii de povestit 🙂

Mulțumesc copiilor Ioana, Amelia, Sophie, Alexia, Sonia, Raluca, Tudor, Radu, Andru, David pentru că au venit sâmbătă, au avut încredere în mine și m-au încărcat cu cea mai curată și frumoasă energie din lume

Mai am de mulțumit după cum urmează: Suzanei pentru că a organizat cursul de instructor, lui Mariann pentru că a venit să-l susțină, Feliciei pentru multe, Alinei și Adinei de la Centrul Artes pentru că m-au încurajat constant, Ilincăi și lui Cristi pentru că m-au făcut să cred că pot. Lui Ușpet pentru că mă iubește. Maiei pentru că este.

featured image: desen Bianca Serenciuc