Cum azi dimineață, în curtea mea, era o plajă

Nu prea mi-am găsit gândurile în dimineața asta, dar, ca întotdeauna, Zuza mea dragă m-a inspirat și am reușit să dau sens amestecului de emoții care se amestecă în sufletul meu.

În lipsă de inspirație, am ieșit să ud curtea. Mi-era teamă că o să-mi fie frig, sunt destul de răcită, dar am fost surprinsă de transparența de cristal a atmosferei, de mirosul de mare și nisip care m-a aruncat pe plaja de la Vadu, de atingerea neașteptat de fierbinte și mângâietoare a soarelui de octombrie. Mi-am lipit spatele de peretele casei, am îndreptat furtunul spre salcie, am închis ochii și am lăsat toate aceste emoții să mă cuprindă. Apoi am deschis ochii și am stat minute în șir privind stropii de apă care străluceau incredibil în lumina soarelui. E mijlocul lui octombrie! Ce caut pe plajă? De ce mi-e sufletul plin de emoții așa cum  numai la malul mării mi-e dat să le simt? Nimic nu este întâmplător, totul are sens dacă ești atent, ai sufletul deschis și primești 🙂

Multă vreme mi-am ascuns preferințele în materie de filme, muzică și cărți. Aveam tot timpul senzația că nu am văzut filmele care trebuie, nu am citit tot ce ar fi trebuit să citesc, nu am ascultat exact muzica cea mai potrivită. Știam în sufletul meu că fiecare simte și rezonează diferit, că nu toți suntem la fel, dar … Apoi, într-o seară, acum vreo 10 ani, într-o discuție cu un poet și un prieten, discuție al cărei subiect era o carte de căpătâi pentru poet, pe care prietenul meu nu o citise, am auzit ca prin vis, … cum nu ai citit-o!!!???? Nu, n-am citit-o, dar sunt atâtea cărți în lumea asta pe care nu le-am citit, iar asta nu poate decât să mă bucure. Cuvintele prietenului meu, sigur pe el, mare cititor, m-au adus în fața realității. Da, sunt atât de multe cărți în lumea asta încât este păcat să te oprești la una singură. De atunci, nu-mi mai este teamă să spun ce citesc sau ce filme prefer să văd, nu-mi mai este teamă să spun că o manea la vremea ei, adică pe la 4-5 dimineața la o petrecere cu prietenii, nu face decât să mă ridice de pe scaun, nu mai am tremur în voce atunci când spun că Pânza de păianjen a Cellei Serghi este una dintre cărțile care mi-a marcat adolescența. Iar astăzi, Zuza mea dragă mi-a amintit că se împlinesc 105 ani de la nașterea Cellei Serghi.

Pânza de păianjen este cartea care m-a făcut să visez că voi fi, la un moment dat, scriitoare. Este cartea care m-a făcut să simt intens și profund fiecare cuvânt citit în paginile ei, m-a purtat în poveste ușor și sigur, mi-a deschis pofta de a scrie oricând, pe orice suport și orice simt. Am citit-o pe la 15 ani, poate de aceea toate sentimentele și trăirile Dianei, personajul principal, m-au impresionat atât de tare și le-am simțit ca și când ar fi fost ale mele. Prima lectură, într-o noapte de vară, m-a determinat să alerg la librăria de la Stejarului și să cumpăr un top de caiete studențești în care să scriu. Este cartea pe care am citit-o de zeci de ori și pe care aproape că o știu pe dinafară. Aș putea oricând să fac un film după această carte pentru că am derulat secvență după secvență, de mii de ori acțiunea ei. Pentru mine, Pânza de păianjen este o călătorie într-o lume din păcate, pierdută, o călătorie pe care o refac de câte ori simt nevoia de inocență, de puritate și sinceritate.

Am citit cartea în ediția de mai sus, din păcate, am împrumutat-o și nu am mai primit-o înapoi. Știind că-mi place și că sufăr pentru că nu o mai am, prietena mea, Andreea mi-a dăruit-o de ziua mea, acum câțiva ani, dar într-o ediție mai nouă. Am încercat să o citesc, dar n-am putut. Poate că veți spune că nu sunt în toate mințile, dar Pânza mea de păianjen este cea de mai sus. Știam fiecare pagină, fiecare îndoitură a colțurilor, fiecare imperfecțiune a tiparului. Știam unde începe fiecare capitol, unde apare Petre Barbu și când este momentul furtunii de pe plajă. Fiecare pagină era încărcată cu emoțiile autoarei peste care se aruncau năvalnic emoțiile mele, fiecare litera avea rotunjimea și sensul ei pe care nu le-am mai regăsit în ediția cea nouă. De fiecare dată când aud vorbindu-se despre carte sau citesc despre ea, simt o durere ascuțită în inimă pentru că știu că nu voi mai putea regăsi nimic din ce mi-a oferit cartea asta, în ediția despre care vorbesc. Chiar și coperta este parte din mine, iar silueta blondă înconjurată de gânduri și cuvinte sunt eu la 15 ani pierdută printre îndoieli, temeri și iubire, dar la fel de bine pot și eu, acum, la 42, adolescenta eternă, care crede încă în frumusețe și se îmbată cu cuvinte de iubire șoptite la ureche, undeva pe o plajă sălbatică, între cer și mare.

Mulțumesc că mi-ai amintit de toate astea, Zuzo!

Iertați-mi greșelile, probabil că sunt, dar am scris rapid și exact așa cum mi-au ajuns cuvintele în degete 🙂

 

3 Responses to “Cum azi dimineață, în curtea mea, era o plajă

  • Mi s-a facut pielea de gaina citind ceea ce ai scris! Nici nu-ti imaginezi ce bucurie mi-ai facut stiind ca bucuria mea a bucurat pe cineva 🙂 Uite d-asta „pierd” timpul pe blog 🙂 xoxo

  • Lilik je t’adore:) pentru ca esti printre putinii ramasi care-si mai gasesc timp sa observe simplitatea si frumusetea lumii prin care trecem…
    Te pup SM

  • Foarte foarte frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 WooCommerce Floating Cart

No products in the cart.