Despre întâlniri ne-ntâmplătoare

De curând, am reîntâlnit cu mare plăcere, oarecum inexplicabilă, o persoană cu care n-am avut practic o prietenie și pe care n-am văzut de 15 ani. Între timp, această persoană a scris o carte pe care am vrut s-o citesc de când am aflat că a lansat-o, dar nu am reușit. Camino, cartea Verei Drăgoi, mi-a arătat că lumea îmi aparține. Nimic nu este prea greu, prea departe sau prea imposibil 🙂

Pe Vera Drăgoi am cunoscut-o pe când era brand manager, cred, la Coty, iar eu redactor fashion&beauty la ProTv, și la un moment dat, am lucrat împreună într-un proiect pentru emisiunea ProFashion. Nu-mi părea chiar cea mai simpatică persoană din lume, așa cum nici eu nu îi inspiram vreo emoție plăcută, noroc că la mijloc, între noi două, se afla Mirela Vescan, make-up artist Coty la vremea aceea, și care media elegant relația noastră. În ochii mei de răzvrătită și anti program fix, rapoarte și tabele, Vera era exemplul tipic al corporatistului de succes, cu vederi limitate de brand, inflexibil și impunător. Ne-am înțeles bine, dar știu că nici ea nu mă privea cu prea multă prietenie. Ce este foarte ciudat, însă, este că simțeam ceva pentru ea de câte ori ne vedeam. Nu pot nici acum să definesc acest ceva, dar pe undeva, o înțelegeam și aveam senzația că o cunosc, că-mi este ca o prietenă veche. N-am înțeles toate aceste lucruri decât acum, după 15 ani, când ne-am întâlnit absolut neîntâmplător, pentru că nu credem niciuna dintre noi în întâmplare, și am înțeles că trebuia să ne întâlnim atunci și să ne reîntâlnim, acum, fix în acest moment. Și am mai înțeles că poate, într-o altă viață, am fost prietene sau surori sau ceva rude 🙂

Am băut un ceai împreună și parcă abia plecasem de la una dintre filmările noastre luuungi și obositoare, nimic nu părea schimbat, poate doar chipurile noastre pe care au apărut niște riduri mici, mici, minuscule chiar. După ce ne-am povestit pe scurt cei 15 ani, la plecare, mi-a dăruit cartea pe care a scris-o după ce a parcurs Camino, 800 km. pe jos. Singură.

Nu vreau să vă povestesc cartea, trebuie să o citiți. Fiecare vede lucrurile altfel, fiecare înțelege ce trebuie să înțeleagă, fiecare trebuie să aibă experiența lui personală cu această carte. Tot ce vreau să spun este că am citit-o în tren, de la București la Timișoara, de fapt am terminat-o mult mai devreme, poate pe la Craiova 🙂 Este scrisă ca un jurnal, ușor, cu cuvinte simple și din suflet. Pe parcursul lecturii, Vera pe care o cunoșteam sau pe care credeam că o cunosc, s-a transformat în cea pe care sufletul meu a recunoscut-o de undeva, de departe. La primele pagini, am vizualizat-o pe Vera cea pe care o știam, mereu spilcuită și pe tocuri, cea pe care cu greu mi-o imaginam stând pe jos sau murdărindu-și hainele perfecte, cea care visa valorile brandului și noaptea 🙂

Apoi, Vera a devenit ea, cea adevărată, frumoasă și despletită, veselă și pusă pe șotii, nesigură și speriată, hotărâtă și neînduplecată, plină de lumină și culoare, cu fluturi în stomac și flori în păr. Am mers alături de ea, am străbătut fiecare kilometru împreună cu ea, am privit-o cum își deschide sufletul cu fiecare pas, cum se încarcă cu frumusețea din jurul ei, din sufletele oamenilor întâlniți, cum devine mai frumoasă pe dinauntru și pe dinafară. I-am citit ușoara undă de teamă din ochi, mirarea că este, bucuria că poate să fie, plăcerea cu care atinge iarba cu talpa goală, prea-plinul sufletului și fericirea despre care unii cred că nu există.

Fiecare are Camino al său, chiar dacă nu este un drum palpabil și marcat pe hartă. Cu toții trebuie să parcurgem Il Camino ca să ne regăsim și să aflăm cine suntem cu adevărat. Camino al Verei este într-un fel și Camino al meu. Cartea ei mi-a trezit dorința de a parcurge și eu drumul, și oricarea ar fi el, simt că-l voi parcurge. De fapt, simt că deja sunt pe Il Camino. Pe Camino al meu.

Mulțumesc din suflet, Vera. Buon Camino!

Later edit: Dacă vreți să o cunoașteți mai bine pe Vera, faceți o vizită aici.

4 Responses to “Despre întâlniri ne-ntâmplătoare

  • Voi cauta cartea. Am aflat de El Camino de la o colega de facutate care anul acesta a parcurs El Camino Portugues si am fost facinata de curajul de trece printr-o astfel de incercare. Sa fii singur, sa lupti sa-i intelegi pe cei din jur si sa sa nu te abati din drum oricat de greu ar fi, este e mare realizare. Cred ca fiecare avem propriul El Camino dar de cele mai multe ori ne este teama si sa-l recunoastem, darmite sa-l parcurgem. Cand invingem teama din noi, deja am pornit la drum, dar ce mult este pana la capat!

  • lilik
    8 ani ago

    Am adăugat link-ul cu detalii despre carte. Mie mi-a plăcut atât de tare, încât de fiecare dată când simt că mă îndepărtez de mine, o răsfoiesc și citesc acolo unde se deschide 🙂 Poate că este o nebunie de-a mea, dar mereu găsesc un pasaj care se potrivește cu situația din momentul respectiv 🙂

  • Exact asa procedez eu cand nu sunt in apele mele si atunci iau Biblia si citesc unde se dechide. Acolo gasesc raspunsurile la framantarile mele. Nu este nicio nebunie,trebuie doar sa accepti ca undeva, cineva ne raspunde si o face de fiecare data. Caile le alege cum stie el.

Trackbacks & Pings

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 WooCommerce Floating Cart

No products in the cart.

Introducere in sistemul energetic al chakrelor

Vrei să-ți începi călătoria spre auto-cunoaștere? Descarcă gratuit ghidul Introducere în sistemul energetic al chakrelor și fă primul pas.

Loading...