Gânduri la-ntâmplare
Sunt o ființă complicată, asta e clar. La mate, rezolvam orice problemă, dar în cel mai complicat mod posibil, iar când ajungeam la profesorul cu care făceam meditații, aflam că existau cel puțin 2 moduri mult mai simple.
Complicățenia asta nu m-a părăsit, poate că s-a mai amplificat și s-a extins și la alte domenii de interes, să le spunem așa. Ajung întotdeauna la un rezultat, dar după multe frământări, documentări și sute de pagini de rezolvări, evident mentale. Nu pun pe hârtie toate demonstrațiile astea, dar câteodată mă gândesc că ar fi interesant să le adun la un loc, însă, cum creierul meu funcționează mai repede decât orice formă de scriere, mă las păgubasă de fiecare dată. Nu de puține ori îmi spun că lucrurile de fapt sunt foarte simple, sunt așa cum sunt și trebuie luate ca atare. Nooo, io le complic, mă implic, mă desplic și tot așa. La finalul unei astfel de demonstrații mentale elaborate și alambicate, ceața de dinainte devine de multe ori mai groasă, și doar câteodată se risipește total. Trebuie să învăț că lucrurile sunt așa cum sunt și trebuie să le iau ca atare. Punct, cum ar spune copilul nostru înțelept.
No more tears, no more fears. Just be!
Previous Post
Next Post
Mi-aduci aminte de ce-mi spune mie bărbată-meu. Că nu ar vrea să fie în mintea mea nici măcar un minut, atât de complicat i se pare modul meu de gândire. În timp, am mai învățat să iau lucrurile ca atare, să nu mai caut înțelesuri deșarte acolo unde nu sunt de fapt, dar sunt construită de așa natură încât complicațiile fac parte din eu-ul meu. Dacă nu m-aș complica, ar fi ca și cum altcineva ar trăi de fapt în pielea mea.
Jules, mama avea o vorbă pe care ți-o spun doar ție, să nu mai spui la nimeni, zicea așa … măi, mamă, dacă ar mânca un câine din creierul tău, ar turba 🙂