Copiii sunt oameni, deci au drepturi!

Am recitit de dimineață, la cafea, un articol care povestește despre izolarea familiilor cu copii și a copiilor în contextul societății minunat de tolerante în care trăim cu toții, și sunt total de acord cu autoarea lui. Nu am avut nicio reacție până acum pentru că mi se pare că în țara asta te lupți aiurea cu morile de vânt, mi se pare inutil aproape orice. Mulți oameni din țara asta fac copii pentru că așa trebuie, pentru că după ce ai o carieră sau un job ok, te-ai căsătorit și ai unde să stai, pasul obligatoriu este să faci copii. Unii mai fac copii și ca să-și păstreze partenerul, pentru că vecinu’ are 2 copii, tre’ să facem și noi, că așa vrea bărbatu’ sau așa a vrut nevasta sau soacra sau mama. Am mai auzit și  … am făcut un copil, asta e, ce să fac, trebuia. Nu cred că sunt foarte mulți cei care fac copii pentru că așa simt, și de aici apar și comportamentele lor ulterioare.

Noi nu am avut cu cine să o lăsăm pe Maia, prin urmare am cărat-o cu noi peste tot, fie la petreceri și plecam devreme, aproape doar făceam act de prezență, fie la cumpărături, restaurant, terasă, vacanțe etc. Aproape întotdeauna ne-am lovit de priviri dezaprobatoare, de comentarii răutăcioase adresate nouă sau copilului. O vreme am primit invitații la petreceri, dar mergeam invariabil cu Maia, așa că, după o vreme, nu am mai fost invitați decât la petreceri pentru copii 🙂 La restaurante, pentru că Maia este foarte simpatică, trebuie să recunosc că ne-am bucurat de atenția personalului, dar majoritatea celorlalți clienți ne-a privit cu dispreț. Nu o dată am auzit de la diverși cunoscuți ” … dar trebuie să faceți ceva cu copilul, nu se poate să-l luați peste tot, voi cum vă relaxați?… Ce să facem? Să-l legăm de pat? Să-l închidem în casă cu televizorul? „Angajați, frate, pe cineva să stea cu ea … ” dar ce te faci dacă nu poți să plătești o bonă, așa cum sunt o mulțime de familii din țara asta? „Duceți-o la bunică-sa…”, dar bunica muncește încă sau nu poate pur și simplu să stea cu ea când avem noi chef. ” N-ai dragă,  și tu o prietenă la care s-o lași? „, nu, n-am, pentru că prietenele mele fie au deja 2 copii și au treabă până peste cap, fie sunt singure și muncesc pe rupte.

Plus că ne face plăcere să ne petrecem timpul împreună cu ea!

Desen executat de Maia într-un loc public, expus apoi de către proprietarii locului

Când am fost prima dată cu Maia în străinătate, am fost la bulgari, la mare. Toată lumea era child friendly, poate că era normal, majoritatea turiștilor era cu copiii din dotare în vacanță. Apoi, am fost în Austria, și în prima seară când am ieșit la un restaurant, am stat cu inima cât un purice să nu ne zică oamenii ceva pentru că Maia este foarte comunicativă și plimbăreață. Ei bine, ne-au zâmbit imediat ce ne-au văzut, și ne-au adus împreună cu meniurile o cutie de lemn plină cu cuburi, creioane colorate, caiete de colorat și alte jucării. Maia a fost atât de încântată, încât nu s-a mișcat de la masă decât să se cațere pe pernele canapelei pe care stăteam și să privească piscina ce se vedea pe geamurile restaurantului. La fel s-a întâmplat și în Franța, iar în Grecia unde ne petrecem vacanțele, chiar din primele zile a văzut toate bucătăriile restaurantelor pe unde am umblat, a ajutat la curățat mese sau adus diverse la masă, s-a împrietenit cu toți barmanii, chelnerii și bucătarii de pe lungimea plajei unde stăteam la soare. Nu i-a spus nimeni dă-te mai încolo, nu s-a supărat nimeni când a intrat în bucătărie să vadă cum arată bucătarul, nu s-a încruntat nimeni când a vărsat paharele de suc de portocale sau când a împrăștiat „chipsurii” pe jos. A făcut curat împreună cu băieții care administrau plaja sau a spălat vase în barul la care ne petreceam aproape tot timpul. Și de aceea nu pot să mă întreb de ce la noi în țara asta, copiii deranjează orice ar face? De ce aici sunt tratați de parcă nu ar fi oameni? Și până la urmă, de ce se mai fac copii în țara asta, dacă ei tot nu fac decât dezastre, produc nervozitate, agitație sau mai știu eu ce neajunsuri?

Nu văd de ce să nu mai ies din casă pentru că am copil. De curând, am fost cu o prietenă la un restaurant, restaurant unde se mănâncă bine și unde aș fi ieșit cu cea mai mare plăcere până atunci, iar pe ultima pagină a meniului era un mesaj care suna cam așa, nu pot să redau chiar exact. „Sunteți așteptați cu plăcere în restaurantul nostru împreună cu copiii dvs, dar vă rugăm să îi țineți sub control, la masă, fără să-i deranjeze pe ceilalți clienți”. Îmi pare rău, dar din acea zi, nu mai calc acolo. Și o să vă spun și de ce. La o masă de lângă noi, erau vreo 10 persoane care vorbeau în gura mare despre ce minunați sunt ei, râdeau cât îi ținea gura la niște glume de autobază pe care deși nu ne-am dorit, le-am ascultat. Bărbații își etalau în gura mare cunoștințele despre telefoane, mașini și afaceri, iar femeile strigau una la alta peste capul celorlalți ce rochițe minunate și-au cumpărat lately sau în ce vacanță exotică plănuiesc să meargă. Nu mai spun de faptul că doi bărbați s-au lăfăit nesimțit pe scaunele de lângă mine, iar eu am fost nevoită să mă tot retrag până am ajuns să mă împrietenesc cu gardul viu. La o altă masă, tot un grup vesel, cu aceleași manifestări deranjante. Nu le-a spus nimeni nimic. Niciun membru al personalului nu le-a atras atenția că deranjează. Au folosit toate cuvintele obscene posibile, dar nu le-a zis nimeni nimic. În schimb, în spatele prietenei mele, era o masă la care se afla o familie, mama, tata și fetița lor de vreo 6 ani. Copilul s-a mișcat ca un fulg printre mese și s-a jucat în liniște la fântâna din curte. Nu prea am auzit-o vorbind. De fiecare dată când zicea ceva, mama sau tata îi spunea să vorbescă încet să nu deranjeze pe cei din jur. A mâncat cu capul în farfurie de parcă era vinovată de ceva. A cântat florilor din ghivece în șoaptă, apoi s-a așezat la masă smerită. De ce copilul trebuie să fie ținut sub control ca să nu-i deranjeze pe cei din jur, în schimb toți ceilalți au voie să se poarte ca mai sus? De ce pe ultima pagină din meniu nu scrie că nu sunt permise comportamentele adulților cum ar fi înjurăturile, lăbărțatul pe scaune, glumele porcoase spuse în gura mare?

Copilul meu este om, prin urmare are aceleași drepturi ca și adulții „civilizați” de mai sus. Copilul meu și toți copiii din țara asta au dreptul la opinii, la păreri, au dreptul să vorbească cu cine au chef, au dreptul să meargă în orice loc public își doresc pentru că cineva plătește deci este sunt clienți perfect valabili. Copiii sunt oameni, prin urmare au drepturi!

Iar dacă mai sunt persoane care nu știu acest lucru, le anunț pe această cale că România adoptat Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001) și le invit să citească aici și aici. Și le mai spun că există chiar un site numit drepturilecopiilor.ro, iar aici găsesc tot ce trebuie să știe legat de subiect.

 

 

13 Responses to “Copiii sunt oameni, deci au drepturi!

  • Bogdan
    9 ani ago

    Mi se pare foarte tare 🙂

  • lilik
    9 ani ago

    Ce ți se pare foarte tare? Be more specific, s’il vous plait, monsieur 🙂

  • Irina
    9 ani ago

    Impartasesc in totalitate cele de mai sus. Este o mare diferenta intre a educa si a controla. Noi ne ajutam copiii sa se formeze frumos, cu personalitate, nu ii crestem sa ne laudam cu cat de cuminti sunt. Si eu iau cu mine copiii peste tot, lucru care nu ma frustreaza catusi de putin.

  • lilik
    9 ani ago

    Mersi, Irina. Dacă ar fi mai mulți ca noi, poate că lucrurile s-ar mai schimba.

  • Alina
    9 ani ago

    LIKE mult de tot, asa e Lili! Noua ne place sa mergem cu copiii la Hard Rock sunt very frendly cu pustii iar ei se simt fantastic de fiecare data!P.S. Mai avem desenul Maiei pe perete si acum!:))

  • lilik
    9 ani ago

    Mersi, Alina! Maia a fost foarte mândră că i-ați expus desenul 🙂 Și noi am fost la Hard Rock și Maia a fost în elementul ei:)) te mai aștept pe aici, să știi!

  • @Lilik Hei, de ce n-am reply la tine? Poate nu stiu eu cum?!?!.

    Mi se pare interesant cum scrii, in primul rand. Si mi se pare foarte tare cum scrii despre subiectul asta. Adica pana acum, pt mine, era evident ca si copiii au aceleasi drepturi ca si noi, dar niciodata nu am avut o interpretare atat de plastica (am zis bine? 🙂 ).

    Am primit linkul postului tau de la Laura, chiar a doua zi dupa o iesire cu copiii la restaurant.

    Eu sunt genul parintilor din spatele prietenei tale. Adica destul de stresat (foarte stresat ar zice Laura) atunci cand iesim la restaurant. De fapt depinde de restaurant sau loc, dar aici unde am fost ultima oara nu prea era genul de restaurant pt copii. Asa ca am mancat (vorbesc de mine) printre picaturi (sau cu noduri) in timp ce copiii nostri s-au comportat ca niste copii. Adica au varsat un pahar cu apa, au aruncat cu culorile si s-au certat pe ele, au urlat la Laura ca bea din paharul meu si au facut o semicriza ca nu au primit o bila cu surprize la plecare.
    Atmosfera din restaurant era una de mumumu/inimioare iar noi (sau cel putin eu) paream ca un elefantel in mijlocul meselor de 2 persoane la care perechi quebecoase isi savurau fructele de mare acompaniate de vinul adus de acasa…
    Nu uita ca suntem aici, iar AICI copiilor li se permite orice si doamne fereste sa-mi surprinda careva vreun gest, cuvant sau privire necorespunzatoare la adresa copiilor mei.
    Drept care toti domnii si doamnele ne-au privit surazand si abordand privirea de „vai ce ingerasi aveti”. Chelnerita (oare exista cuvantul asta?) surprinzand probabil tensiunea de pe fata mea, a facut glume non-stop, doar doar m-oi relaxa. Dar eu nimic…

    Si acum, ca citesc despre restaurantul tau, imi dau seama cat de mult imi lipseste uneori tzarania aia din Romania. Pai nu as fi fost eu super-relaxat langa masa de 10 „persoane” din restaurantul cu pricina? Cu copiii mei urland cot la cot cu ei? Ca de seful de sala care ne-ar fi dat afara aveam eu grija…

    Daca observi, eu nu vorbesc despre copii si drepturile lor ci despre mine… Asta pt ca asa cum spuneam, copiii sunt nr 1 aici. Si banuiesc ca stii, dar merita totusi sa spun, exista „chiar si” o organizatie care ii apara pe copii. Se numeste DPJ. Si stii ce fac astia daca nu te comporti ok cu copiii tai? Vin si ti i ia.
    Iata si un link daca vrei sa vezi despre ce e vorba mai clar :

    http://www2.cdpdj.qc.ca/protection-droits-jeunesse/enfants-difficultes-dpj/Pages/default.aspx

    Practic, nu ai voie sa le faci nimic, CHIAR NIMIC, iar incepand de la gradinita sunt invatati ca, daca li se pare ca ai un comportament necorespunzator fata de ei, sa vina si sa spuna educatoarei sau profesoarei.

    In ce priveste anuntul de pe meniul respectiv, sunt convins ca restaurantul ar fi fost inchis.

    In concluzie, eu cred ca adevarul e ca de obicei, la mijloc. Nici ca aici unde nici macar nu am voie sa intru in vestiarul scolii daca sunt copii inauntru dar nici ca acolo, unde pare ca sunt „tolerati”.

    Na ca in loc sa scriu la mine pe blog scriu la tine pe blog 🙂

    Bye.

    P.S.

    Hard Rock-ul de care vorbesti este de departe cel mai „perfect” restaurant de mers cu copiii. Nicaieri nu ne-am simtit mai bine.

  • lilik
    9 ani ago

    Ce mă bucur că mi-ai scris atâta, Reg!!!! Pasiunea semnelor de foc se vede și în lungimea comentariilor :))) Ai dreptate, știu că pe acolo lucrurile sunt un pic exagerate, dar nici ca la noi. Problema apare atunci când nu se găsește calea de mijloc, rezonabilă și de bun simț, ci se aruncă în extreme. Adevărul este că la noi, în primul rând părinții nu sunt câtuși de puțin interesați de propriul copil, nu generalizez acum, sunt și altfel de părinți, evident. Copilul trece prin diferite etape de dezvoltare pe care nu le știe nimeni pentru că nimeni nu se naște învățat, dar există cărți, există internet, dar se pare că nu există interes. Copiii nu se pot comporta așa cum se comportă adulții, în primul rând pentru că ei sunt sinceri în orice tip de manifestare, iar dacă la un restaurant copilul vede ceva amuzant, va râde zgomotos, nu va râde economic cum spunea mama. Dacă îi place mâncarea se va manifesta ca atare, fii-mea mormăie destul de zgomotos de plăcere când primește ce a comandat. Dacă sunt 2 copii, deja lucrurile de complică pentru că sunt două forțe care se întâlnesc, cam așa văd eu sentimentele copiilor, tumultoase și pasionale. Dar așa sunt ei, trebuie înțeleși. Nu știu să-și controleze sentimentele, deși părinții se străduiesc din răsputeri să-i învețe să o facă, și cred eu, este mai bine să- lăsăm să se manifeste așa cum simt. Poate că ei vor fi mai deschiși și mai sănătoși la suflet tocmai pentru că se exprimă liber. Mulțumesc, Reg. Pupă pe toată lumea și te mai aștept pe aici.

  • Foarte bun articolul. Te citesc de mult timp dar abia acum am indraznit sa comentez si eu ceva. Sincere felicitari!
    Maia e norocoasa cu asa o mama.

  • lilik
    9 ani ago

    Thank you, Sunshine! Să mai îndrăznești și altă dată, te aștept 🙂

  • Laura
    8 ani ago

    Foarte interesante articolele. Le citesc cu multa placere. Va felicit! Maia este o norocoasa, ca are o asa mama ca dvs., iar dvs sunteti o norocoasa cu un asa copil ca ea.

Trackbacks & Pings

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 WooCommerce Floating Cart

No products in the cart.