Spatele blocului de vis-a-vis

Viața mea se schimbă în fiecare zi într-un fel aproape imperceptibil. Practic, nu se întâmplă nimic senzațional, nicio schimbare bruscă, dar în fiecare zi, puțin câte puțin, devin altcineva sau poate mă redescopăr pe mine, cea adevărată. Nu este ușor să accept asta pentru că ies din pătrățelul de confort în care am stat mulți ani, iar asta doare.

Pe de altă parte, mă simt ca în copilărie, atunci când mă jucam în spatele blocului meu și nu avem voie să plec și să mă joc în spatele blocului de vis-a-vis 🙂 Dar în Spatele blocului de vis-a-vis era o lume fantastică, nemaivăzută, o lume în care lumina era mai strălucitoare, florile mai colorate, cerul mai albastru, copiii mai prietenoși. Acolo era un tobogan înalt până la cer pe care alunecai printre nori cu viteza luminii, erau multe animale, pisici, câini, vaci, cai; tuneluri săpate într-un pământ alb, poate calcar, habar n-am, erau niște grote în care se ascundeau partizanii din Rezistența franceză, erau niște chestii nemaivăzute și nemaiauzite. Câteodată, atunci când era foarte senin, noaptea, veneau niște OZN-uri, iar omuleții verzi coborau pe iarbă și stăteau în jurul unui foc de tabără. Alte dăți, de obicei, atunci când îmi povestea bunica mea despre Sânziene și Iele, de niciunde apărea un lac ce strălucea în lumina lunii pline, iar acolo dansau până la epuizare zâne bune și rele, nimeni nu știa exact, dar cu toții eram de acord că n-ar fi bine să le privim de aproape 🙂

Spatele blocului de vis-a-vis arăta la fel ca grădina din Marile Speranțe, așa cum mintea mea a păsmuit-o citind cartea. Arcade din piatră îmbrăcate în trandafiri câțârători albi și roz diafan, iarbă înaltă până la brâu, brăzdată de pârâiașe subțiri cu apă proaspătă din care se adăpau iepurași și tot felul de animăluțe, păsări colorate care cântau nemaiauzit, flori parfumate, portițe scunde din lemn mâncat de vreme care-mi apăreau în față pe nepusămasă și-mi înfigeau în stomac și-n suflet curiozitatea. Fiecare portiță se deschidea către o altă lume nemaivăzută și nemaiauzită, și deși trebuia să mă ridic pe vârfuri ca să ajung la zăvor, deși mi-era teamă să nu rămân blocată acolo, între două lumi, deși câteodată o auzeam pe mama strigându-mă și inima îmi bătea să-mi sară din piept, respiram adânc, închideam ochii și pășeam.

SecretGardenGatefoto

Liniștea și pacea de acolo, bucuria și emoția de acolo, din Spatele blocului de vis-a-vis, nu seamănă cu nimic, nu pot să le descriu în prea multe cuvinte. Până acu’ ceva vreme, am crezut că bucuria și emoția de acolo, nu le pot găsi decât acolo. Am crezut că liniștea și pacea de care spuneam, au rămas acolo. Am crezut că poteca ce duce acolo a fost acoperită. Dar nu-i așa. Am redescoperit că acest acolo poate fi oriunde. Nu trebuie decât să respir adânc, să închid ochii și să pășesc cu încredere. Poteca este în fața mea.

***

În ultimul timp, am tot încercat să transform în imagini conceptul de conștiință extinsă. Poate acum am reușit. Lumea nu este formată din pătrățele noastre de confort regulamentar aliniate, unele lângă altele, și asta pentru că fiecare pătrățel gri are în centru lui o altă lume, o lume colorată, frumoasă și plină de lumină. Iar în jurul pătrățelului, se deschide aceeași lume frumoasă, colorată și plină de lumină. A mea se numește Spatele blocului de vis-a-vis, lumea ta se poate numi oricum … grădina bunicilor sau pădurea de la marginea satului sau vârful Iezer sau nicicum. Practic, oricând din centrul pătrățelului poate să explodeze această lume și să-l înece în culoare, lumină și pace, iar copiii știu foarte bine asta, pentru că ei încă se bucură în mod firesc și natural de conștiința extinsă. Și deși, părinții se tot chinuie să-i îngrămădească în pătrățele, să fie în rând cu lumea, ei se luptă cu toate puterile, protestează, își apără centrul. Pentru că sunt conștienți că centrul lor este lumea lor. Acolo sunt ei cei adevărați.

Pentru noi, adulții, nu-i ușor, dar este posibil. Un exercițiu. În centrul pătrățelului, sunt eu. Iar în centrul meu se află Spatele blocului de vis-a-vis. Uneori mi-e teamă să pășesc, dar o teamă din aia viscerală care mă lasă fără poftă de mâncare și de viață. Alteori, simt în stomac un gem de fluturi  care bat din aripi și se rotesc și se rotesc din ce în ce mai repede, și abia așteaptă să rupă rândurile și să explodeze în mii de culori și emoții. Nu am nevoie decât de un pas. Respir adânc, închid ochii și pășesc cu încredere.

Așa că, dacă mai lipsesc de pe blog, să știți că nu o fac intenționat, mă iau cu joaca în Spatele blocului de vis-a-vis și uit când trece timpul.

Ceea ce vă doresc și vouă!

featured image

 

 

 

 

13 Responses to “Spatele blocului de vis-a-vis

  • Mi-a fost dor de tine!

  • lilik
    8 ani ago

    Și mie mi-a cam fost 🙂
    Mulțumesc!

  • Irina
    8 ani ago

    Te-am regăsit în pvoestea ta. Am revăzut ochii aceia ciudaţi în coloritul lor, dar plini de energie, de viaţă, de culoare, de mister, de fetiţa pusă pe şotii, dar şi cea serioasă când e nevoie. Ochii unui om pe care deşi nu l+am văyut cu anii îmi este la fel de drag. Ai locul tău, Lilico. Te pup.

  • lilik
    8 ani ago

    Mersi, Irina! mi-e dor de discuțiile noastre alambicate și fantasmagorice uneori, mi-e dor de petrecerile noastre dezlănțuite sau prelinse pe pereți, mi-e dor de tot ce simțeam atunci 🙂 Consideră că te-am strâns în brațe așa cum făceam pe vremurile noastre de glorie! Și tu ai locul tău. Și când ajungi aproape de el, se aude știi tu ce muzică :)) te pup cu drag

  • Irina
    8 ani ago

    Noi suntem privilegiate, draga mea. Aşa cred eu, e drept. Avem amintiri frumoase tare şi oameni dragi care, odată cu trecerea anilor, nu s-au feiduit, muzici în comun, pasiuni extaordinare, gusturi asemănătoare, sentimente care ne-au legat. A trecut timpul şi odată cu el noi am crescut. Nu am pierdut nimic, timpul nu ne-a îndepărtat, ci ne-a sedimentat. Noi am devenit mai înţelepte, mai experimentate, mai dibace. Toată nebunia tinereţii este tot în noi. Anii petrecuţi împreună ne rămân amintiri dragi, cu parfum aparte, cu zburătăcirea acelor ani. Nu i-aş schimba cu nimic.

  • lilik
    8 ani ago

    Irinel, mă faci să plâng 🙂 De emoție, nu de vreo tristețe. Nu știu câte de bine e, dar eu mă simt la fel ca atunci, poate mai înțeleaptă, așa cum spui tu, dar și acum m-aș urca brusc în primul tren și aș pleca la Vamă 🙂

  • Irina
    8 ani ago

    Neah, nici chiar aşa, Lili. Fie că de bucurie, fie că din alte motive tot lacrimi sunt, soro. Opreşte-le! Eu mă urc în maşinuţă, un Tico Rico fâşneţ, şi plec spre mare. Nu vreau cu trenul, nu-mi place. Când mergem?

  • lilik
    8 ani ago

    Am fost de Paște la Vamă, nu mai e ce-a fost, dar asta, e totul se transformă. Totuși, am simțit spiritul de atunci. Am dansat pe plajă cu Maia, am lansat lampioane, a fost mișto. Maiei i-a plăcut maxim! Povestește la toată lumea că a fost la Vamă 🙂 Am fost și-n 2 Mai 🙁 M-a rupt în două digul și NudiBar 🙁
    Stai să luăm vacanță și mergem!

  • Irina
    8 ani ago

    Mergem, clar. Maia este generaţia următoare că trebuie să vină cineva şi după noi, nu?

    Eu am fost anul trecut la 2Mai şi m-am întristat rău de dig şi de Nudi, aşa este. Nimic nu rămâne aşa cum le ştim noi. Poate doar în amintirile noastre. Eu chiar m-am apucat să scriu toate amintirile mele legate de 2Mai şi de Vamă. Cât despre Vamăăăăă… lucrurile s+au stricat tare acolo, dar bucuria de a bea cafeaua dimineaţă, în creierii ieşirii soarelui din mare, pe plaja de la Ovidiu sau nopţile dansante cu şpriţul la bord, pe aceeaşi plajă… e aceeaşi. Am fost de 1Mai acum – o bucurie. Deşi clica de acolo, fauna (pestilenţială de-a dreptul) m-a făcut să mă-ntorc mai repede acasă. Salutări Maiei deşi habar n-are cine sunt. Te pup, fată sprinţară 🙂

  • lilik
    8 ani ago

    Să crezi tu că nu știe Maia cine ești! Poate că uită, din când în când, dacă nu povestesc despre vremurile alea prea des, dar știe, știe. Nu vreau să creadă că mama ei e o sfântă, serioasă și importantă 🙂 Vreau să știe și că am dansat pe mese,pe plajă, în ploaie, la birou 🙂 am văzut de muuulte ori răsăritul soarelui din locuri care mai de care mai interesante, am iubit și pe altcineva în afară de tatăl ei, și am prieteni dragi cu care am făcut toate astea 🙂
    te pup cu drag și-ți mulțumesc că m-ai amintit atât de puternic de toate astea și de mine, în esență 🙂

  • Irina
    8 ani ago

    Aş putea chiar să sper că te scot la o cafea?

    Maia are o mamă foarte faină, specială şi tânără până-n străfunduri. Ce ne-am face, Lili, dacă nu am avea prieteni şi oameni faini în jurul nostru, un suflet şi o minte pline de amintiri care mai de care?! Eu cred că am fi mai sărace în poveşti, mai făr’ de amintiri frumoase care, chiar dacă nu sunt toate învelite în poleială şi nu-s toate plăcute, să ne reprezinte pentru cine suntem?! Hai că o dau în filosofeală tembelă. 😉

    Nu ai, soro, pentru ce-mi mulţumi. Eşti cu capu’? Suntem între noi, draga mea, la naiba.

  • lilik
    8 ani ago

    Irinel,
    mulțumesc! Mulțumirile sunt bune pentru toată lumea, prieteni sau nu!
    Da, vreau la cafea! Doar că trebuie să vorbim la telefon, programul meu liber e cam strâns:) Tot numărul ăla vechi îl ai? Dacă nu, dă-l într-un mail.
    te pup

  • Irina
    8 ani ago

    Da, numarul meu de telefon e acelasi, cel de pe care ti-am dat mesaj, vara trecuta, de ziua ta, Lili. Te sun saptamana viitoare sa vedem cum ne gasim de cafea. Si ca sa fie tacamul complet, nah, nu mai am adresa ta de mail. 🙁 Iti scriu un sms acum. Sper sa ai tu acelasi numar din vara trecuta 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 WooCommerce Floating Cart

No products in the cart.